Dincolo de frământările presei, care trece printr-o dificilă perioadă de pierderi şi regrupări, există şi momente de glorie, când jurnaliştii recuperează încrederea în misiunea lor.

După o campanie începută în luna noiembrie, Evenimentul zilei a reuşit să obţină un dram de dreptate pentru o adolescentă de 17 ani dintr-un sat timişean violată repetat de propriul tată. Denunţat de fiică şi de mătuşa ei, Lucian Pop, un măcelar în vârstă de 37 ani, cu antecedente penale pentru furt şi tâlhărie, s-a bucurat de clemenţa unei procuroare din Timişoara, care l-a lăsat în libertate din lipsa probelor, periclitând în schimb viaţa fetei şi a mătuşii ei. N-au contat în ochii procuroarei nici conduita violentă a tatălui incestuos, descrisă într-o lungă scrisoare de fată, nici faptul că acesta i-a făcut un copil unei alte minore pe care o agresa în mod curent, nici faptul că a picat testul detectorului de minciuni.

Cazul a scandalizat opinia publică. Mii de cititori şi-au exprimat consternarea pe forumul Evz sau pe site-urile televiziunilor şi publicaţiilor care au preluat subiectul, dar şi pe Facebook, pe blogguri. Cum poate fi lăsat în libertate „monstrul“ în stare să îşi violeze fiica, fără să aibă nici cea mai mică problemă morală sau pur şi simplu instinct patern? Au intrat în discutarea cazului şi psihologii, pentru a explica muţenia, paralizia minorei, incapabilă iniţial să reacţioneze şi să spună ce i se întâmplă. Ce fel de justiţie este aceasta, cum îşi fac magistraţii treaba?, au întrebat jurnaliştii şi publicul deopotrivă, atingând un punct sensibil al dezbaterii publice.

Relaţiile dintre presă şi justiţie au reclamat permanent principiul neamestecului. Presa să-şi vadă de lungul nasului şi să nu facă dreptate în locul instanţei de judecată, să nu dea verdicte, să folosească prudent termenii de „infractor“, „vinovat“, „criminal“ etc. Cel mai bine,