Veşti rele pentru Steaua, înainte meciului cu AEK Larnaka din Liga Europa. În celălalt joc al grupei J, Schalke va juca la Haifa, cu Maccabi, fără antrenorul principal Huub Stevens pe bancă! Israelienii sunt contracandidaţii roş-albaştrilor la calificarea în primăvara europeană. Veşti rele pentru Steaua, înainte meciului cu AEK Larnaka din Liga Europa. În celălalt joc al grupei J, Schalke va juca la Haifa, cu Maccabi, fără antrenorul principal Huub Stevens pe bancă! Israelienii sunt contracandidaţii roş-albaştrilor la calificarea în primăvara europeană.
Olandezul Huub Stevens a anunţat că este reţinut ”acasă” din cauza unor probleme de sănătate ale mamei sale, astfel că Schalke va fi condusă de pe banca tehnică de către ”secundul” Seppo Eichkorn. În plus, trupa germană, la care evoluează şi fotbalistul român Ciprian Marica, a făcut deplasarea la Haifa şi fără vedetele Raul şi Huntelaar. Cum Steaua se află în luptă directă pentru calificarea în faza următoare a competiţiei cu Maccabi Haifa, această ”relaxare” a nemţilor, care nu mai pot pierde primul loc în grupă, ridică unele semne de întrebare.
Pentru a se califica mai departe în Liga Europa, Steaua trebuie să învingă, miercuri, pe Arena Naţională, echipa AEK Larnaca, iar Maccabi Haifa să nu câştige jocul de pe teren propriu cu Schalke.