Dinamo a devenit pentru a 18-a oară liderul primei părţi a sezonului, iar dintr-o asemenea situaţie doar de patru ori până acum a ratat ocazia de a încheia pe primul loc şi la final, 1952, 1958/59, 1988/89 şi 2005/06.
Din 1990, doar de două ori campioana primei părţi nu şi-a adjudecat la final şi titlul: Dinamo în 2005/06, pierzându-l în faţa Stelei, şi FC Timişoara în 2008/09, pierzându-l în faţa Unirii Urziceni.
Florentin Dumitru (Petrolul) a jucat meciul cu numărul 300 în Liga I tocmai împotriva echipei la care a debutat pe prima scenă, Sportul Studenţesc. El devine astfel al 132-lea jucător care atinge această "bornă", al doilea din actualul sezon, după Sergiu Costin de la Oţelul.
Doi fotbalişti care au îmbrăcat în acest an şi tricoul echipei naţionale, Costin Curelea (Sportul Studențesc) şi Alexandru Bourceanu (Steaua), s-au aflat la partidele lor cu numărul 100 pe prima scenă fotbalistică a țării noastre.
Un alt internaţional, de astă dată de la FC Braşov, Alexandru Chipciu, s-a aflat la al 50-lea său meci în Liga I