La cîţi pari s-au năpustit asupra bietei căruţe cu oale a Uniunii Europene, este un gest lipsit de rost să mai scrie cineva despre eşecul lamentabil al marelui su-mmit care trebuia să reinventeze Europa şi instituţiile ei fundamentale. N-a inventat nimic, iar "bă-trînul continent" a devenit încă şi mai mic pe harta lumii; din punct de vedere politic, desigur! Vorba marelui înţelept chinez "Anonimus" care se întreba retoric: "Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gîlceava?"

Motivul pentru care evenimentul merită totuşi cercetat mai amănunţit este unul care ţine de perspectivă. Orice fapt social reverberează, îşi developează consecinţele, înţelesurile, mult dincolo de imediat, dacă unda iniţială de şoc se autopotenţează, se amplifică prin ciocnirea cu elementele fixe, structurale, ale mediului social. E adevărat, în loc de big-bangul capabil să creeze noul univers, Europa s-a trezit cu un big-fîs, dar nici el nu rămîne fără consecinţe!

Prima şi cea mai importantă este aceea că politicienii care s-au grăbit să ia "criza" în braţe, ca să arate că ei ştiu, vor şi pot să rezolve orice, că fără ei Pămîntul stă în loc, dacă nu cumva începe să se învîrtă în sens invers, vor trebui să plătească ceva pagube. Iar dintre toate, cele de imagine dor cel mai tare! Merkel şi-a cam terminat traiectoria politică şi se pregătea oricum să predea ştafeta. Nu c-ar face-o de bunăvoie, dar... de... ce să-i faci, vorba ardelea-nului care stătea pe piuneză în fotoliul de la teatru: dacă e musai, e musai! Cu domnul Sarkozy, lucrurile sunt mai complicate. Omul nu s-ar da dus nicicum din palatele Regilor Franţei, care ţin şi astăzi loc de birouri pentru urmaşii mînuitorilor de ghilotine. Omul mai vrea un mandat! Cu orice preţ! Ce-o să le spună el alegătorilor despre faptele lui politice? Despre contribuţia lui la "Măreţia Franţei"? Că, de mîine, domnul Prim-Ministru trebuie să-şi ia l