Reprimarea din Siria a provocat moartea a "peste 5.000 de persoane", a afirmat luni Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, relatează AFP.
"Astăzi am raportat faptul că numărul (morţilor) depăşeşte 5.000", a declarat ea în cadrul unei întâlniri cu presa la încheierea reuniunii Consiliului de Securitate.
ONU are informaţii că peste 200 de persoane au fost ucise din 2 decembrie de forţele preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat Pillay, potrivit diplomaţilor care au asistat la reuniunea Consiliului.
Ultimul bilanţ al Naţiunilor Unite era de peste 4.000 de persoane ucise de forţele siriene de la începutul mişcării de contestare a regimului, în martie anul trecut. Întrebat despre bilanţ săptămâna trecută, preşedintele Assad a pus la îndoială credibilitatea ONU.
Pillay s-a exprimat în faţa Consiliului ca răspuns la o cerere a Franţei, Marii Britanii şi Germaniei.
Consiliul de Securitate nu reuşeşte să ajungă la un acord asupra unei rezoluţii care să condamne reprimarea din Siria. Un veto dublu, ruso-chinez, a condus, la 4 octombrie, la eşecul unei rezoluţii în acest sens. De atunci, Rusia, aliat al regimului sirian, nu a oferit niciun semn de schimbare a poziţiei.
Citând surse de încredere, Pillay a declarat că peste 300 de minori au fost ucişi de forţele siriene, dintre care 56 doar în noiembrie, în timp ce şcolile au fost folosite ca centre de detenţie.
Reprimarea din Siria a provocat moartea a "peste 5.000 de persoane", a afirmat luni Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, relatează AFP.
"Astăzi am raportat faptul că numărul (morţilor) depăşeşte 5.000", a declarat ea în cadrul unei întâlniri cu presa la încheierea reuniunii Consiliului de Securitate.
ONU are informaţii că peste 200 de persoane au fost ucise din 2 decembrie de forţele preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat