Multe ne-or lipsi nouă, românilor, dar nu ne putem plictisi o clipă!

Aici, la întretăierea civilizaţiilor, unde Occidentul şi Orientul joacă alba-neagra de vreo două mii de ani, trăim între vrăjeală şi vrăjitorie.

Păcat că nu mai trăieşte Nea Nicu, să vadă cum Casa Poporului este asediată cu cărţi de tarot, busuioc, vârtelniţă cu fuse şi un bol cu apă sfinţită.

Numai bine nu i-a fost deputatului rrom Nicolae Păun, care a îndrăznit să propună o lege a vrăjitoriei! Dacă nu şi-o fi pierdut bărbăţia până acum, atunci sigur va rămâne fără ea în următoarele zile, pentru că blestemul unei vrăjitoare s-a abătut asupra sa: „Aici am apă sfinţită, adunată de la 99 de izvoare. Dacă îl stropesc, îl las fără potenţă pe toată viaţa!"

Venite să-l „amuţească" şi să-l „încremenească" pe duşmanul lor, vrăjitoarele au întâmpinat o puternică rezistenţă din partea forţelor de ordine, care, deşi temătoare să nu fie aruncată anatema asupra lor, au încercat totuşi să le legitimeze. Ele s-au prezentat - Sidonia, Sultana, Atena, Câmpina, Regina Cleopatra a Magiei... -, dar cu actele stăteau mai prost. Atunci s-a auzit gura unei matracuce, sărită în ajutorul colegei sale: „Ce buletin? E cunoscută, cum poţi să spui că nu are buletin?!"

Important e că, în apropierea zidurilor palatului, blestemele s-au amestecat cu vrăjile, cu rugăciunile, cu incantaţiile. Şi, evident, cu momentele de PR: „Aicea avem o apă sfinţită dăscântată, să-i legăm gura"; „Dacă domnul Păun a ajuns aicea şi nu s-a mulţumit, o să părăsească acest palat. Prin dăscântecele şi ritualurile noastre, nu o să mai aibă scaunul acesta"; „Aşa cum am trimis pisica cu argintul viu în Parlament, aşa voi trimite broştile cu argintul viu şi cu aţă roşie, înnodat"; „O să-i amuţim pe toţi care mai încearcă să oprească moştenirea noastră din generaţie în generaţie"; „Fugi, rău! Să se potolească răul şi urâtul