- Social - nr. 909 / 13 Decembrie, 2011 Dupa o lunga si grea suferinta, unul dintre cei mai vajnici romani de prin partile noastre a luat drumul neintoarcerii, spre lumea de dincolo, impacat cu gandul ca ceea ce lasam in urma sunt doar faptele bune. Amintirile, facerile de bine au ramas marturie in inimile celor care l-au cunoscut si apreciat, ale locuitorilor comunei Vanatori, unde Ioan Tosa a fost, pana de curand, primar in functie, preocupat de treburile obstii chiar si pe patul de suferinta. Noi, cei din redactia ziarului, am avut ocazia sa-i cunoastem implicarea fara oprelisti, punandu-si priceperea la ridicarea localitatii in toate aspectele vietii cotidiene. Zilele localitatii erau sarbatorite cu fast si, Doamne, numai miile de invitati din toate zarile tarii, chiar si cei plecati in Germania, reintorsi acasa pentru cateva zile, recunosc cu prisosinta de ce primire anuala aveau parte! Nu o data printul Charles al Marii Britanii a fost oaspete de seama. Copiii, elevii de scoala i-au fost adevaratii prieteni, intr-un timp record, din banii lui, ajutat de un grup inimos de instructori localnici, a pus pe roate un minunat ansamblu de jocuri populare romanesti, facilitandu-le achizitionarea in intregime a costumelor populare atat la fete, cat si baieti, pe diferite marimi, de la cizme cu tureacul inalt si pana la infloratele ii cusute in arnici negru, mandrindu-se cu copiii pe care ii considera viitorul Romaniei, de care trebuie sa avem grija. Presedinta Despartamantului ASTRA "Mihai Kogalniceanu” Iasi, Areta Mosu, ne-a destainuit, cu regret, ca-l deplange pe acest mare OM plecat din asta lume, transmitandu-ne, prin intermediul domnului Lazar Ladariu, presedintele Despartamantului Central Judetean Mures al ASTREI, ca a adus, din Moldova de dincolo de Prut, prin proiectul in derulare "Acasa la Noi”, copii ai fratilor basarabeni, peste 35, alaturi de indrumatorii p