Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDI ALTERAM PARTEM sau dialog ştiinţific bine gândit

Publicat in Viata Medicala, marți 13 decembrie 2011 ·

Într-un format deja cunoscut cititorilor noştri, acela al „controverselor“, la Beijing au fost dezbătute recent subiectele de larg interes ale neurologiei. Care au fost, într-o selecţie subiectivă, principalele subiecte abordate în dialogul ştiinţific de la al 5-lea Congres Mondial de Controverse în Neurologie, aflaţi în sinteza realizată de dr. Aurel F. Marin, cu sprijinul Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.

Pentru prima oară, după patru ediţii desfăşurate în Europa, Congresul Mondial de Controverse în Neurologie (CONy) a ajuns în Asia, la Beijing – o decizie firească şi cât se poate de logică pentru cine urmăreşte evoluţia medicinii şi cercetării din China ultimilor ani. Cei aproximativ 800 de participanţi din 53 de ţări au putut urmări nu mai puţin de 56 de dezbateri pe seama unor controverse alese în deplină cunoştinţă de cauză pentru a stârni interes şi… discuţii. Şi de această dată, neurologii români s-au implicat direct în coordonarea unor secţiuni de mare interes – dl prof. dr. Dafin F. Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi directorul Departamentului de Neuroştiinţe al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, a organizat, alături de profesorul Volker Hömberg, secretarul general al federaţiilor europeană şi mondială de neuroreabilitare, sesiunile de reabilitare neurologică. De asemenea, partener tradiţional CONy, SSNN a organizat un ofertant simpozion de neuroregenerare şi neurorecuperare. Într-o selecţie subiectivă, prezentăm în continuare câteva din ideile şi concluziile desprinse din dezbaterea unor controverse pe interesante teme din actualitate.

Scleroza multiplă

Una din întrebările propuse de organizatori a fost cât se poate de simplă: ce este scleroza multiplă? Prof. dr. Jacek Losy (Poznan) a încercat să argumen

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 4 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 4 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 5 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 3 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 6 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 6 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 12 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Mesaje de Florii 2025. Urări, felicitări și mesaje prin care să le spui „La mulți ani!” de Florii celor dragi, generate de Chat GPT

HotNews acum 8 ore
Floriile reprezintă prima sărbătoare importantă a primăverii, cu o săptămână înainte de Paște. Este o zi deosebită de a petrece timpul împreună cu cei dragi, mai ales dacă ai în familia ta onomastici ai zilei. O metodă la îndemână pentru a-ți bucura

Vremea

București
acum

dum.

8°/20°
lun.

7°/17°
mar.

5°/17°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

5°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
mie.

10°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

3°/18°
lun.

9°/19°
mar.

8°/14°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

dum.

3°/21°
lun.

11°/17°
mar.

10°/13°
mie.

10°/23°