Comisia de verificare a averilor de pe langa Curtea de Apel Bucuresti (CAB), dupa o ancheta a ANI, a dispus sesizarea CAB in vederea confiscarii a peste 6,3 milioane de lei, avere nejustificata a fostului director CFR Calatori, Alexandru Noaptes.
Dupa ce ANI a cerut in vara confiscarea a aproape 2,8 milioane euro din averea lui Noaptes, pe 7 decembrie "Comisia de Cercetare a Averilor de pe langa CAB, constata ca pe baza probelor administrate, dobandirea sumei 6.364.413 lei (n.r. 1,5 mil. euro) nu are caracter justificat si dispune sesizarea Curtii de Apel Bucuresti, pentru solutionarea cererii de confiscare. In cauza, unul dintre membrii Comisiei a exprimat opinia separata potrivit careia suma dobandita in mod nejustificat este de 8.016.728 lei (n.r. 1,9 mil. euro)".
In august 2011, Agentia Nationala de Integritate a cerut confiscarea a aproape trei milioane de euro din averea fostului director general al CFR Calatori Alexandru Noaptes, dupa ce a constatat existenta unei diferente semnificative intre averea dobandita de acesta si veniturile realizate in perioada 2005 - 2007. ANI a sesizat Comisia de Cercetare de pe langa Curtea de Apel Bucuresti "in vederea inceperii actiunii de control cu privire la averea dobandita si veniturile realizate in perioada 2005 - 2007 de catre domnul NOAPTES Alexandru, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori 'C.F.R. Calatori' - S.A.", in conditiile in care a constatat o diferenta de 9.825.978,49 lei (2.795.601,03 euro) intre averea dobandita si veniturile realizate in perioada 2005 - 2007, precizeaza Agentia, intr-un comunicat de presa.
Veniturile totale obtinute in perioada 2005 - 2007 de catre Alexandru Noaptes, impreuna cu sotia sa, Manuela Noaptes, au fost de 816.789,77 lei (232.385,84 euro).
Averea detinuta de cei