Titlul de mai sus poate să vi se pară dramatic. De fapt, vremurile în care trăim par dramatice. Nu sunt însa dramatice decât în sensul că lucrurile nu mai pot merge ca înainte. Nu sunt panicat şi nici nu cred că vreun om cu scaun la cap ar trebui să fie. Nu îmi plac alarmiştii, panicarzii şi profeţii apocalipselor financiare care au umplut spaţiul public de câţiva ani încoace. Faptul că lucrurile nu pot merge ca înainte nu este deloc o constatare nouă la scara istoriei. Au realizat acest lucru multe civilizaţii, ţări şi persoane. Unii prea târziu, alţii suficient de repede ca să realizeze schimbarea necesară.
Revenind la Europa, care este de fapt problema bătrânului continent şi a uniunii de state care a crescut şi s-a extins de aproape 60 de ani ? Duşmanii din afară, slăbiciunile din interior ? Prea marea diversitate sau birocraţia de la Bruxelles ?
Sunt convins că problema fundamentală a Uniunii Europene de azi o reprezintă jumătăţile de măsură. Natura juridică a Uniunii Europene este un subiect de discuţie (şi de dispută) pentru juriştii specializaţi în dreptul internaţional public. Definirea Uniunii în cadrul noţiunilor cunoscute şi acceptabile pe plan internaţional este o bătaie de cap. Este un stat ? Este o federaţie de state ? Este o confederaţie ? Niciuna dintre ele. Uniunea Europeană este Uniunea Europeană. Şi atât.
Nici dacă analizăm în detaliu elemente fundamentale ale formelor juridice recunoscute în dreptul internaţional public nu reuşim să ajungem la o concluzie.
Uniunea are o monedă unică (dar doar pentru o parte a statelor membre), are o cetăţenie europeană (care o dublează pe cea naţională), lipsa controlului la frontiere (tot pentru o parte statelor membre), un parlament ales prin vot de cetăţenii Uniunii (cu atribuţii restrânse, însă). Toate acestea sunt elemente proprii unei forme de tip statal (stat sau federaţie)
