* spectacolul a fost montat sâmbătă şi duminică, pe scena de la "Maria Filotti" * regia artistică îi aparţine lui Radu Nichifor

Nu cred că există piesă în dramaturgia românească mai încărcată de sarcasm decât "Gaiţele" a lui Alexandru Kiriţescu.

Montată de sute de ori şi ecranizată de două ori, "Gaiţele" e atât de bine ancorată în mentalul colectiv al spectatorului român, încât pare cu neputinţă să fii surprins la o nouă punere în scenă. Pare. Fiindcă, deşi chiar mai fidelă textului original decât cele două excepţionale ecranizări (cu Draga Olteanu Matei, respectiv Tamara Buciuceanu - în rolul principal), montarea lui Radu Nichifor de pe scena Teatrului "Maria Filotti" îţi bubuie în faţă. Preocupat de mecanismele psihice ale personajelor, Nichifor surprinde prin ruptura de caricatural şi prin veridicitatea personajelor sale. Sâmbătă seara, atunci când am văzut eu spectacolul, pe scena din Sala Mare nu părea că se joacă teatru, ci că cele câteva sute de spectatori trag cu ochiul, printr-un act public de magie, în intimitatea unei familii pe ai cărei membri pare că-i ştii de undeva. I-ai văzut trecând pe lângă tine, poate chiar ai vorbit cu ei la un moment dat. Nimic nu-ţi pare cu adevărat străin în spectacolul lui Radu Nichifor şi tocmai asta e surpriza ce te ţine pironit în scaun fără să-ţi dai seama, vreme de aproape 3 ore. Ceea ce-ţi bubuie în faţă este răul de lângă tine.

De un comic plin de cinism, sarcastic şi crud, spectacolul "Gaiţele" îţi devoalează strategiile răului dintr-un tip de societate la care România nu a putut renunţa, în ciuda celor peste 80 de ani scurşi de la scrierea piesei.

Totuşi, până la a fi o satiră socială, "Gaiţele" este o privire cu lupa pe un tip de familie care păstrează legăturile tradiţionale, înlocuind însă afecţiunea cu cruzimea. O familie-penitenciar, în care figura principalului torţionar este Ane