Din Money Express, despre cum ne stocăm arhivele, o reacţie întîrziată după o discuţie utilă cu blogări, şeful Bibliotecii Academiei şi alţi invitaţi la Noaptea bibliotecilor, acum cîteva săptămîni. Dacă tot vrem arhive şi dacă tot a murit presa clasică, de ce nu o digitalizăm? E doar una din întrebări.
M‑am cam contrat la o discuţie cu şi despre biblioteci şi bibliotecari cu directorul Bibliotecii Academiei. El îmi enumera printre reuşite scanarea caietelor lui Eminescu şi a altor titluri de prestigiu, româneşti sau străine. Eu îi spuneam că astea‑s neimportante pe lângă arhivări virtuale urgente, cum ar fi presa românească din ultima sută de ani.
De ce ar fi important să avem o arhivă digitalizată a presei? Păi haideţi să ne gândim puţin la cum ne arhivăm memoria recentă. Dacă vreau să găsesc ceva de acum 5–10 ani, caut cu Google. Dacă am nevoie de ceva informaţie de acum 20 de ani, trebuie să caut la bibliotecă, în presa pe hârtie. Televiziunea e mult prea peste mână, arhivele sunt într‑o mare dezordine, cele private nici măcar nu prea conservă, televiziunea publică e încă în haos la acest capitol. Motoarele de căutare oferă chestiuni exacte dacă ştii cât de cât ce cauţi. Însă dezavantajele sunt mai mari decât ne place să credem.
Dacă deschid un ziar de acum 20 de ani, am instant pe prima pagină un tablou al angoaselor şi priorităţilor momentului. Să zicem că am căutat ştiri economice, dar nu pot să nu văd în jur şi că, poate, în perioada aia Bucureştiul era răvăşit de vreo mineriadă. Dacă mă uit după ştiri economice dintr‑o perioadă anume prin Google, voi avea în primul rând foarte multe pseudorezultate oferite de zeci de agregatoare care vor să mă facă să le produc câte un clic. Dacă totuşi trec de jungla asta de valutişti şi speculanţi internauţi, ajung poate la ştiri precise dintr‑o anumită perioadă, dar contextualizarea va fi de o mie de o