Avocatul de business Florentin Ţuca, consultant în fuziuni şi achiziţii, a avut un venit net de 3,68 mil. euro în 2010.
Cel mai mare venit obţinut în România, pentru care există până acum documente oficiale care indică numele şi prenumele celui care l-a încasat, este cel al avocatului Florentin Ţuca, fondator şi managing partner al firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care a câştigat în 2010 3,68 mil. euro şi 11,6 mil. euro în ultimii patru ani. De-a lungul timpului au fost realizate multe topuri privind cele mai mari venituri din România, conform informaţilor de la ANAF sau din alte surse, dar aceste date nu ofereau şi detalii precum numele şi prenumele celui care le-a obţinut. Florentin Ţuca, cel care coordonează cea mai mare casă de avocatură conform veniturilor realizate, a avut în ultimii patru ani venituri medii de peste 10.000 de euro în fiecare zi lucrătoare sau 240.000 de euro lunar, potrivit declaraţiilor de avere depuse de către soţia acestuia, Ţuca Alina Iuliana, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cel mai bun an în ceea ce priveşte veniturile avocatului a fost 2009, când a raportat încasări de 4,39 mil. euro. Anul trecut, Ţuca, 42 de ani, a încasat "doar" 3,68 mil. euro din profitul de 16,4 milioane de euro al firmei, restul banilor fiind împărţit între cel de-al doilea managing partner al firmei, Gabriel Zbârcea, şi ceilalţi 14 parteneri care au participat la distribuirea profitului din 2010. "Avocaţii câştigă şi când e bine, dar mai ales când e rău. Ei sunt primii la care apelează o companie mai ales în perioade de criză, când se desfăşoară procese de restructurare, dar şi în dosare de fuziuni şi achiziţii care necesită asistenţă juridică", spune Sorin Roibu, managing partner al firmei de consultanţă în resurse umane şi executive search Arthur Hunt România. În aceste dosare, micile detalii dintr-un act pot "costa" câteva mili