Calea României nu poate fi, evident, decât aceea europeană. Dar nu cu ochii legaţi. Nimeni nu ştie cum vor evolua economia mondială în general şi cea europeană în special. Haosul financiar a cuprins un stat după altul. Liderii UE caută cu disperare soluţii şi au relansat la Summitul de la Bruxelles conceptul unităţii de acţiune, al solidarităţii şi austerităţii comune. Uşor de spus, greu de făcut. Suspiciunile persistă, iar fiecare ţară în parte trebuie să decidă după o temeinică şi largă consultare, nu potrivit creierului unui singur om, mai ales când opţiuni anterioare ale acestuia nu au adus nimic bun populaţiei, cum e cazul României. Noţiunile sunt diferit înţelese, ceea ce ascunde capcane primejdioase. Pentru ţările din Zona euro (inclusiv pentru nesăbuiţi ca Grecia, Italia, Portugalia, Irlanda, care au prosperat pe seama unor deficite incredibile), austeritate înseamnă de fapt, acum, doar chemarea la chibzuinţă şi îngheţarea veniturilor, cel mult o vagă diminuare a lor, rămânând oricum de 5-6 ori mari mari decât în România. Pentru ţările sărace (România aflându-se în subsolul chiar şi al acestora, iar guvernanţii ei propunând acum un bugetştreang), măsurile preconizate înseamnă cantonarea, nu se ştie pentru câţi ani, în mizerie, în imposibilitatea de a se dezvolta economic prin credite. Înseamnă menţinerea categoriilor nevoiaşe sub pragul subzistenţei, cu riscul exterminării fizice programate ca politică de stat. Mai înseamnă şi alungarea rapidă din ţară a forţei de muncă active şi calificate, câtă a mai rămas. “Frumoasă ţară, păcat că e şi locuită”.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat mâine, la Cotroceni, partidele parlamentare spre “a le informa” ce angajamente a luat, de unul singur, în numele a 20 de milioane de nefericiţi. Pe care nici nu i-a trecut prin cap să-i consulte în prealabil, barem prin intermediul Parlamentului. Aşa cum au anunţat că