Aflată deja în top, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca a înscris încă o izbândă memorabilă. Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină, unic în ţările sud-est europene, şi-a deschis, recent, porţile. Studenţii şi-au depăşit repede emoţiile. Încercând proceduri sau încurajându-şi colegii, au rămas ore în şir în preajma manechinelor şi echipamentelor de simulare, sub îndrumarea cadrelor didactice şi a colegilor din anii terminali. Mai multe detalii în reportajul realizat de dl Iftimie Nesfântu.
Inaugurarea Centrului de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca a coincis cu aniversarea zilei mele de naştere. Şi chiar fără această coincidenţă, aş fi trăit momentul cu acelaşi sentiment al începerii unui nou şi important ciclu al vieţii. Am văzut asistenţi, conferenţiari, profesori cu lacrimi în ochi, lacrimi de bucurie... „Parcă a venit Crăciunul şi am primit cele mai frumoase jucării...“, îmi spunea dna conf. dr. Natalia Hagău. „Îmi pare rău că nu mai sunt iarăşi studentă!“
O altă, minunată, poveste
Mă întorsesem de la Cluj-Napoca. Ajunsesem, iarăşi, într-o situaţie imposibilă. Un noian de fotografii, declaraţii, interviuri... Ce să aleg mai întâi? Ce era cu adevărat important? Graba, suita de evenimente la care participasem, oboseala nu-mi mai lăsaseră timp să decantez lucrurile... Informaţiile, dacă m-aş fi oprit doar la ele, nu arătau esenţa unei izbânzi importante. Era nevoie de o poveste. Şi povestea, în stare născândă, se afla undeva departe, palimpsest, reimprimată peste alte amintiri mai vechi. A izbucnit însă dintr-odată, însoţită de flori de prun, miros de pământ şi de primăvară. Ca un vis eliberator, ţâşnind din străfunduri după o perioadă zbuciumată.
Eram în Haţeg, în comuna Râu de Mori, dincolo, către porţile Retezatului. Mănăstirea Colţ. S