Parlamentul ungar a ales astăzi două noi personalităţi în fruntea sistemului judiciar, dintre care una este o apropiată a premierului Viktor Orban, o decizie criticată şi considerată dăunătoare de către apărătorii democraţiei din Ungaria, relatează AFP. Sursa: REUTERS
Parlamentul l-a ales pe Peter Darak drept nou şef al Curţii Supreme, care ar urma să se numească de la 1 ianuarie Kuria, şi pe Tunde Hando la conducerea Biroului Naţional al Justiţiei (OBH), cu 258 de voturi pentru, 97 împotrivă şi 6 abţineri. Noii lideri au depus jurământul la finalul votului.
Alegerea lui Tunde Hando pentru acest post, care decide în special numirea judecătorilor, a declanşat un scandal în Ungaria, unde guvernul este de mult timp criticat pentru măsurile sale antidemocratice.
"Directoarea OBH este o veche apropiată şi prietenă a şefului ramurii executive, Viktor Orban. Acest lucru face extrem de puţin probabil ca puterea judiciară să se poată manifesta împotriva executivului şi ca sistemul separaţiei puterilor în stat al unei democraţii să poată funcţiona", a declarat Adam Foldes, directorul organizaţiei nonguvernamentale Transparency International din Ungaria, citat de AFP, preluat de Agerpres.
Prin această alegere, "nu mai există nicio singură ramură de putere sau organizaţie independentă în fruntea căreia să nu găsim o personalitate loială FIDESZ", partidul premierului, a declarat marţi Gergely Barandy, deputat al principalului partid de opoziţie (socialist), în cadrul unei conferinţe de presă.
Barandy a reamintit că soţul lui Tunde Hando este Jozsef Szajer, eurodeputat FIDESZ, cunoscut pentru contribuţia sa la noua Consituţie din Ungaria, care intră în vigoare la 1 ianuarie şi care a făcut posibilă restructurarea sistemului judiciar.
Săptămâna trecută, ambasadoarea americană la Budapesta, Eleni Tsakopoulos Kounalaki