Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici tigrii nu supravieţuiesc în jungla românească

Publicat in Antena 3, marți 13 decembrie 2011 ·

Grădina Zoologică din Sibiu, gazdă a 190 de animale din 48 de specii, a rămas astăzi fără un locatar. Născută şi crescută în captivitate, o tigroaică în vârstă de 14 ani a "evadat" pe poarta întredeschisă a cuştii, lăsată aşa de un îngrijitor uituc, şi s-a lovit de incompetenţa sistemului şi a componentelor acestuia.

Am fost asiguraţi că animalul nu va fi rănit, în timp ce oficialii grădinii zoologice, medicii veterinari şi vânătorii scotoceau prin tot judeţul după o armă cu tranchilizante (care nu, nu era în dotarea zoo)! Au găsit una şi au tras cu ea. Nimic. Alertat că animalul - încolţit şi speriat probabil la fel de mult ca şi sibienii anunţaţi că prin cartierele lor rezidenţiale patrulează o pisică fioroasă - se îndrepta spre veterinar, un vânător a apăsat trăgaciul. "Animalul a devenit EXTREM de agresiv", a fost scuza veterinarului, care şi-a adus apoi aminte că tigroaica era violentă şi în "incintă", când "se bătea cu ceilalţi destul de des", dar şi că îi purta ranchiună lui pentru precedentele şedinţe de anesteziere.

Au fost găsite şi stocate astfel rapid scuze şi motive pentru care un animal, rar găsit în libertate pe mapamond, şi mai rar găsit prin grădinile zoologice din România, a fost ucis. Cu premeditare aş îndrăzni să spun, pentru că altfel nu îmi pot explica de ce veterinarul era în "raza de acţiune" a unui tigru periculos, fără nicio altă asigurare de viaţă în afară de puşca vânătorului. De ce nu s-a luat în calcul nevoia de a trage şi a doua sau a treia oară cu arma cu tranchilizant? (nevoie valabilă şi dacă primele "focuri" erau ratate, nu doar dacă nu aveau efect). De ce după o primă rundă pierdută în faţa colţilor, cei implicaţi au sărit direct la ultima soluţie, aceea de a termina treaba cât mai repede şi cât mai simplu? De ce au dat rasol, cum spunem noi, românii? "Am tras pentru a evita un dezastru" se laudă şi scuză în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 36 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 14 minute
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 59 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum o ora
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°