Reversul excelenţei medicale este, nu de puţine ori, orgoliul generator de dispute. Despre animozităţi din trecut între reprezentanţii prestigioaselor centre de neurochirurgie de la Bucureşti şi Iaşi, în prezentarea realizată de dl dr. Mihail Mihailide, la rubrica Jurnal de jurnale.

Despre „priorităţi“ şi orgolii

Afirmaţiile cuprinse în următorul paragraf au avut darul de a mă nedumeri: „În ciuda atmosferei şi a dificultăţilor profesionale în care s-a format, profesorul A. V. Ciurea, profesionist, diplomat şi om politic, în calitate de preşedinte al Societăţii de Neurochirurgie Române, a sprijinit şi a oferit şansa ca fiecare centru neurochirurgical să se dezvolte conform posibilităţilor sale. (…) Campion al păcii neurochirurgicale româneşti contemporane, poate fi considerat mentorul ei, reuşind să tempereze nu puţine animozităţi, multe nejustificate (…)“. Citatele provin din capitolul „Istoria Neurochirurgiei Româneşti“, care deschide practic primul volum din „Tratat de Neurochirurgie“ apărut în 2010 la Editura Medicală, recenzat la timpul potrivit în săptămânalul nostru, lucrare urmată de cel de-al doilea volum abia ieşit de sub tipar. Ambele au fost coordonate de dl prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, iar corpul auctorial a beneficiat de personalităţi recunoscute ca atare ale domeniului1. Racursiurile iatroistorice, prezente în cele două volume sub titlul pretenţios „Istoria Neurochirurgiei“ (o intitulare mai apropiată de realitate părându-mi-se a fi: Pagini din Istoria Neurochirurgiei Româneşti) cuprind informaţii despre trecutul disciplinei respective, în mod particular cel al Neurochirurgiei moderne româneşti – la Iaşi şi la Bucureşti – cu mici biografii, precum cea a dr. Sofia Ionescu (vol. I), apoi cele ale prof. dr. Alexandru Constantinovici, conf. dr. Iacob Tristan Ştefan (1920–1975, Cluj-Napoca), prof. dr. Vasile I. Miclăuş (1917–1977