Guvernul îşi asumă, joi, răspunderea pe proiectul comasării alegerilor şi se va confrunta, înainte de sfârşitul lunii, cu ultima moţiune de cenzură din acest an. Sursa: AGERPRES
Guvernul îşi va asuma, joi, răspunderea pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012. Până sâmbătă, opoziţia poate să depună o moţiune de cenzură, astfel încât aceasta să fie citită luni şi dezbătută şi votată pe 22 decembrie. Data alegerilor va fi stabilită prin hotărâre de guvern, dar mai mulţi oficiali au estimat că scrutinul va fi în noiembrie anul viitor.
Opoziţia a anunţat că nu va participa la şedinţa de asumare a răspunderii. "De ce să participăm? Ce să ne spună Emil Boc? De ce comasează alegerile? Noi ştim de ce, ca să ne fure", a explicat Victor Ponta decizia USL.
Preşedintele PSD a mai spus că decizia comasării este neconstituţională, pentru că "data alegerilor locale poate fi modificată cu şase luni înainte". "Pe 6 decembrie - faţă de 6 iunie 2012 - practic termenul a fost depăşit", a spus el.
Proiectul pe care guvernul îşi asumă răspunderea se referă strict la comasarea alegerilor, fără să stabilească numărul de parlamentari sau norma de reprezentare. Aceste teme vor fi date în lucru unei comisii parlamentare formate din câte doi reprezentanţi ai fiecărui grup parlamentar.
Comisia ar urma să traseze colegiile parlamentare în funcţie de rezultatele recensământului din noiembrie 2011. Pe baza propunerilor acestei comisii, Guvernul va adopta, cu cel mult trei luni înainte de momentul alegerilor, o hotărâre care să bată colegiile în cuie.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a dat de înţeles că în comisie s-ar putea discuta şi modificarea numărului de parlamentari, dar PDL admite că subiectul nu este, pe moment, de actualitate.
Membrii ÎCCJ, triaţi la sânge
@