Ca la fiecare sfârşit de an, teatrele de operă din toată ţara îşi invită spectatorii la numeroase evenimente – coregrafice şi muzicale. La rubrica Revelaţiile Euterpei, dna Anca Florea analizează trei dintre aceste spectacole, montate recent pe scenele din Constanţa, Braşov şi Timişoara.

Ultimele săptămâni din an au adus (…şi aduc), ca de obicei, o avalanşă de evenimente muzicale şi coregrafice, fie în cadrul unor festivaluri de tradiţie, fie în stagiunea curentă, aşa încât publicul din multe oraşe ale ţării a fost „răsfăţat“ cu seri de neuitat. Spre exemplu, Opera din Constanţa a montat, în ediţia a 37-a a Festivalului, şi o foarte bună versiune a operei Don Pasquale de Donizetti, dar şi baletul Lacul lebedelor de Ceaikovski, pus în scenă de balerinul Mihai Babuşka, propunând o „recitire“ a partiturii, cu doar câteva repere din coregrafia creată iniţial de Petipa şi Ivanov, cu o poveste cumva schimbată, apelând şi la alte fragmente din muzica lui Ceaikovski, astfel că viziunea rezultată poartă o puternică amprentă de noutate. Este o „poveste în poveste“, pentru că, la ridicarea cortinei, Prinţul-copil asistă, împreună cu Regina-mamă, la un spectacol în care balerina interpretează Moartea lebedei de Saint-Saëns, primeşte flori de la micul Siegfried şi, înainte de a pleca în culise, îşi scoate „coroniţa“ de lebădă, rămânând doar o tânără artistă. Apoi se derulează acţiunea bine ştiută, dar pe fondul obsesiei Prinţului pentru Lebădă; primul act – plasat în grădina palatului, cu un perete-fereastră prin care se vede marea şi probabil o imensă lună cenuşie – păstrează în linii generale structura tradiţională, dar în Pas de trois apar cinci balerini, din care trei au intervenţii solistice ample, Wolfgang este îmbrăcat în frac, iar ansamblul poartă veşminte atemporale; în actul II au rămas doar două Lebede mari, dar se păstrează cele patru Lebede mici, asem