Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bian: Am primit bani în septembrie şi octombrie, dar nu erau mită, ci ajutor pentru campania proprie

Publicat in Gandul, marți 13 decembrie 2011 ·

Fostul şef al ANOFM Silviu Bian a recunoscut, marţi, la Tribunalul Bucureşti, că a primit două tranşe de bani, în septembrie şi în octombrie, de la Cristache Ristea, dar a precizat că sumele nu reprezentau o mită sau un folos necuvenit, ci "ajutor pentru campania electorală proprie".

Tribunalul Bucureşti a reluat, marţi, dezbaterile în dosarul în care fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian este judecat pentru luare de mită.

Silviu Bian a fost audiat de instanţă, el declarând că recunoaşte doar faptele din septembrie şi octombrie de care îl acuză procurorii anticorupţie, respectiv că a primit două tranşe de bani, la ultima fiind şi prins în flagrant delict, dar a subliniat că nu a avut niciun moment reprezentarea faptului că acei bani i-ar fi fost daţi cu titlu de mită sau ca folos necuvenit, el ştiind că erau "ajutor pentru campania proprie".

"Recunosc faptele din septembrie, octombrie 2011, ţin să menţionez că Ristea nu avea cum să îmi dea banii în pachet, pentru că de fiecare dată când veneam la Râşnov bagajele mi le căra şoferul sau Căliman. Am primit bani. Eu am înţeles de la Ristea că el se descurca. Am avut percepţia faptului că el coordonează de fapt societatea care derula proiectul. Am luat aceşti bani pentru a începe să îmi fac campania electorală. Oficial, în campanii, banii se primesc prin mandatarul financiar, dar ştim că se iau şi altfel. A existat o înţelegere între mine şi Ristea, în septembrie 2011, la o întâlnire de la Cluj în care, la un dineu, el mi-a promis că mă poate ajuta, fără a-mi detalia în ce consta ajutorul. Eu, între timp, am plecat în concediu, dar el a continuat să mă cheme la Râşnov. Îmi asum că am primit banii, am avut percepţia că sunt bani pentru campania mea electorală şi că reprezintă un ajutor de la un prieten, în calitate de persoană fizică, nu de director. De ace

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a anunțat noul ambasador de la București: „Un luptător neobosit pentru programul meu America pe primul loc”

HotNews acum 32 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat că noul ambasador la București va fi republicanul Darryl Nirenber, fost consilier al comisiei pentru relații externe a Senatului Statelor Unite. Anunțul lui Donald Trump a venit la o zi după ce reprezenta

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.183. Papa Leon al XIV-lea confirmă disponibilitatea de a găzdui negocierile pentru pace

Gandul acum 9 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 21 mai 2025, în a 1.183-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a asigurat că Papa Leon al XIV-lea i-a confirmat, în cursul unei conversaț

Șeful Telegram, Pavel Durov, anunță că este dispus să depună mărturie pentru George Simion după contestarea alegerilor la CCR: „Sunt gata să vin”

HotNews acum 9 ore
George Simion a anunțat marți că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale, respectiv alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte. Simion a cerut totodată audierea fondatorului Telegram, Pavel Dur

Ministrul japonez al Agriculturii demisionează în urma unei gafe cu privire la orez, aliment de bază care a ajuns la un preţ istoric / „Nu a trebuit niciodată să cumpăr orez”, a spus, referindu-se la cadourile primite de la susţinători

G4Media acum 36 minute
Ministrul japonez al Agriculturii, Taku Eto, a demisionat, miercuri, după ce comentariile pe care le-a făcut săptămâna aceasta cu privire la orez au declanşat o furtună de critici din partea alegătorilor şi a parlamentarilor, reprezentând o nouă pro

Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Ziua Constanta acum 29 minute
Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi, 21 mai de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena onomastica. Mai exact, este vorba despre 1,1 milioane de femei şi aproximativ 675.000 de bărbaţi. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale

Uniunea Europeană a ridicat, sub anumite condiții, toate sancţiunile economice impuse Siriei

Libertatea acum 4 ore
Uniunea Europeană (UE) a decis marți, 20 mai, să ridice toate sancţiunile economice impuse Siriei pe vremea regimului fostului dictator Bashar al-Assad, a anunţat şefa diplomţiţei europene, Kaja Kallas, la o săptămână după ce președintele american D

BREAKING | Jurnalista de la RTV și Realitatea a căzut împreună cu fetița ei de 7 ani de la etajul 5 al unui bloc din Capitală

Cancan acum 8 ore
Incident dramatic în Sectorul 2 din București. A.V, jurnalistă la RTV și Realitatea, a căzut de la etajul 5 al unui bloc împreună cu fetița ei de 7 ani. Cele două se află internate la spital, iar viața lor atârnă de un fir de ață. „La data de 20 mai

Nicușor Dan răspunde primului mesaj transmis de SUA după alegerea lui: Sunt încrezător că România se va bucura de o relaţie remarcabilă cu administraţia Trump

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a publicat marți seară un mesaj în care îi asigură „pe toți americanii” că România îşi va păstra „angajamentul ferm” față de relaţia cu Statele Unite ale Americii. „Sunt convins că România va avea o relație remarcabilă

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum 13 ore
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

Nicușor Dan, despre deciziile conducerii PSD: „Este o veste bună”/ Care va fi rolul Primei Doamne în mandatul său

HotNews acum 12 ore
Președintele ales Nicușor Dan a afirmat, la ProTV, că disponibilitatea PSD de a participa la negocierile privind noul guvern, exprimată de către noul președinte Sorin Grindeanu, este „o veste bună”. Dan a anunțat că, în zilele următoare, va avea mai

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

14°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/20°
joi

11°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

12°/23°
joi

13°/22°
vin.

11°/23°
sâm.

7°/13°