La scurt timp de la soluţia adoptată în cadrul summit-ului european de săptămâna trecută, ca ţările europene să furnizeze împrumuturi de până la 200 miliarde de euro către FMI, The Economist a publicat, în ediţia electronică, un articol în care asociază această metodă spălării de bani.
"Banca Centrală Europeană (BCE) nu are dreptul să finanţeze guvernele ţărilor membre ale UE, dar atât BCE, cât şi băncile centrale naţionale, pot împrumuta FMI cu bani", scrie publicaţia britanică, amintind că acest lucru s-a mai întâmplat în trecut, tocmai de aceea, "ultra-ortodoxa" Bancă centrală germană nu se opune unei astfel de măsuri, chiar dacă banii respectivi ar fi folosiţi pentru a salva ţări precum Italia sau Spania.
The Economist notează că această "spălare de bani" ar fi o soluţie inteligentă, deoarece ar elimina dependenţa de bancheri şi ar oferi disciplină bugetară, din moment ce condiţionările fondului ar aduce economiile periferice europene pe linia de plutire. De asemenea, ar putea atrage fonduri de la alte ţări. Statele Unite ale Americii nu vor mai contribui la FMI, însă pieţele în curs de dezvoltare par dispuse să crească resursele fondului.
Astfel, în contextul în care fondul de salvare al Europei se clatină, FMI poate fi cea mai bună cale de a strânge "bani adevăraţi".
Nu se ştie încă suma care ar putea fi astfel strânsă, dar dacă europenii sprijină Fondul cu 150-200 de miliarde de dolari, aceeaşi sumă ar putea fi adăugată şi de economiile emergente, este de părere economistul Eswar Prasad de la Universitatea Cornell, un observator atent al FMI-ului.
De altfel, cam aceasta ar fi şi suma necesară, estimează The Economist, arătând că, în prezent, FMI are fonduri destinate împrumuturilor în valoare de 390 de miliarde de dolari, adică atât cât să ajute micile economii, dar nu suficient pentru a salva Spani