Nu ştiu dacă spiritul sărbătorilor a dat iama în politicieni, dacă mirosul cozonacilor aburinzi şi al vinului fiert le-a deschis apetitul pentru a fi mai creativi, dar ceva se întâmplă cu ei. Au un apetit teribil la final de an pentru a pune noi reguli pe o foaie de hârtie, fără de care dau impresia că nu se mai poate. O "foaie" pe care o numesc Constituţie şi de care îşi aduc aminte doar o dată la patru ani sau atunci când depun jurământul pentru diferite funcţii.
Adică ce fac ei în ajunul Crăciunului: spun că este neapărat, imperios necesar, ba chiar că nu se poate fără modificarea Constituţiei pentru impunerea unui deficit de 3%. Se lasă impresia că este mai importantă prevederea constituţională decât atingerea ţintei din punct de vedere economic.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy spune că această "regulă de aur" trebuie introdusă în Constituţie după alegerile prezidenţiale. Premierul nostru, Emil Boc, plusează şi îşi aduce aminte că poporul român a votat la referendumul din 2009 şi pentru reducerea numărului de parlamentari şi for legislativ unicameral. Şi acum este musai ca şi aceste doleanţe ale poporului să fie trecute într-un viitor proiect de Constituţie, care trebuie votat în anul electoral 2012.
Nu după alegeri, ci înainte. Asta după ce doi ani partidul pe care îl conduce a blocat lucrările Comisiei pentru revizuirea Constituţiei şi orice proiect de lege care să reducă numărul de parlamentari.
Societatea noastră are însă nevoie cu adevărat de nişte reguli de aur. Un set de prevederi constituţionale, legi care să fie cu adevărat respectate cu rigurozitate şi nu fentate cu talentul românesc. Să fie acea sabie a lui Damocles de care politicienii să se teamă şi care să îi facă să înţeleagă că asumarea regulii de aur chiar înseamnă ceva.
Totul este să se vrea. Subiecte care pot deveni reguli de aur se regăsesc pe b