Încălzirea globală şi vânătoarea excesivă par a fi problemele eterne ale planetei, cauzând dipariţia mamuţilor lânoşi în urmă cu aproximativ 10 mii de ani. Însă rudele de mult dispărute ale elefanţilor ar putea fi mai uşor de clonat decât se presupune, au declarat cercetătorii din domeniul geneticii.
Mamuţii lânoşi (Mammuthus primigenius) au trăit timp de peste un milion de ani pe teritoriile europene, asiatice şi nord-americane. Aproape toţi aceşti giganţi au dispărut din Siberia, ultimul lor fief, în urmă cu 10 mii de ani. Mamuţii pitici au supravieţuit pe insula Wrangel, în Oceanul Arctic, până în urmă cu 3700 de ani.
Oamenii de ştiinţă au cercetat în mod constant AND-ul mamuţilor lânoşi, extras din colţi, oase şi dinţi. Având la dispoziţie tot acest material genetic, există posibilitatea ca mamuţii să poată fi clonaţi la un moment dat, relatează livescience.com.
Reînviind animalele dispărute
Au mai existat, până acum, câteva încercări nereuşite de reînviere a animalelor dispărute. Oamenii de ştiinţă din Spania au clonat o subspecie de capră sălbatică din Pirinei care a dispărut în urmă cu aproximativ 10 ani. Însă capra clonată a murit la scurt timp după naştere din cauza unor defecte pulmonare, condamnând specia la cea de-a doua extincţie. Anomaliile se întâlnesc frecvent în procesul de clonare, din cauza manipulării defectuoase a embrionilor, a mediului de dezvoltare al acestora sau a reprogramării chimice a ADN-ului.
Clonarea mamuţilor, mai simplă decât a dinozaurilor
Prin urmare, de ce mamuţii lânoşi? Deoarece ar putea exista îndeajuns de mult material ADN pentru a clona animalul, din moment ce o mulţime de fosile au fost descoperite de-a lungul anilor, unele dintre acestea păstrând pe oase carnea congelată. În plus, mamuţii lânoşi au dispărut relativ recent, prin urmare materialul genetic ar putea fi îndeajuns de curat pen