Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria speră la un acord de 15-20 miliarde euro cu FMI şi UE, pe trei sau patru ani

Publicat in Gandul, marți 13 decembrie 2011 ·

Guvernul ungar speră la un împrumut de 15-20 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, derulat pe o perioadă de până la trei sau patru ani, cu accesarea fondurilor ca soluţie de urgenţă în cazul deteriorării situaţiei economice, transmite Reuters.

O misiune a reprezentanţilor FMI şi Comisiei Europene va sosi marţi la Budapesta pentru discuţii informale pregătitoare pentru negocierile privind acordul de asistenţă externă, care ar trebui să înceapă în ianuarie.

Ungaria vrea astfel să-şi asigure accesul la finanţare, în contextul încetinirii activităţii economice, creşterii dobânzilor şi turbulenţelor din zona euro.

Guvernul ungar trebuie să refinanţeze anul viitor datorii externe de 4,7 miliarde euro şi a decis să apeleze din nou la ajutorul instituţiilor financiare internaţionale luna trecută, după ce forintul a atins un nou minim istoric pe pieţele valutare, în contextul îngrijorării investitorilor privind politica economică. Ungaria a încheiat un acord de 20 miliarde euro cu FMI şi UE şi la sfârşitul anului 2008, în contextul crizei financiare globale, însă guvernul a întrerupt programul în 2010, înainte de termen, considerând că situaţia economică îi permite să revină pe pieţe şi să evite implementarea unor noi condiţii impuse de instituţiile internaţionale.

Secretarul de stat Mihaly Varga a declarat marţi, într-un interviu acordat site-ului origo.hu, că Budapesta anticipează să finalizeze discuţiile cu FMI şi UE până la sfârşitul lunii ianuarie.

El a adăugat că mărimea finală a pachetului va fi determinată în funcţie de condiţiile de pe pieţele obligaţiunilor, extrem de volatile în prezent, sugerând că Ungaria ar putea apela la un împrumut mai mic dacă decide că are nevoie de ajutor numai pe termen scurt, spre exemplu pentru un an.

Oficialul a adăugat că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°