Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tu cât ai plăti pentru o locuință într-un ansamblu rezidențial? Doar 30% costă mai puțin de 60.000 de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 decembrie 2011 ·

Doar o treime din locuințele noi existente în Capitală și în marile orașe din țară au prețuri mai mici de 60.000 de euro. Cea mai mare pondere, respectiv peste 40%, o au apartamentele situate în imobile noi, al căror preț sare de 100.000 de euro, potrivit unui comunicat remis de portalul imobiliare.ro.

"În condiţiile în care accesul la alte tipuri de credite este limitat pentru consumatorii de rând, majoritatea consumatorilor finali se orientează acum spre o achiziţie prin intermediul programului Prima Casă. Aşa se face că, la aproape patru ani de la momentul de vârf al pieţei, majoritatea celor interesaţi de cumpărarea unei locuinţe (prin credit) au o limită de buget de 60.000-70.000 de euro", se arată în comunicatul portalului imobiliare.ro.

În urma unei analize a ofertelor de locuințe noi din București și din marile orașe, reprezenții imobiliare.ro au conchis că mai puțin de 30% din oferte se încadrează în prețul de 60.000 de euro.

La polul opus, cea mai mare pondere în ofertă (respectiv 40,2%) o au unităţile locative care costă peste 100.000 de euro. Diferenţa este reprezentată de unităţi cu preţuri cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro (19,6% din total) şi, respectiv, între 80.000 şi 100.000 de euro (11,8%).

Locuințe mai ieftine în provincie

"În Iaşi, de exemplu, două treimi din oferta de locuinţe noi prezintă un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro. La Cluj, procentul apartamentelor noi care se încadrează în intervalul de preţ 0-60.000 de euro este de 56%. În acelaşi timp, la Constanţa, 47% din apartamentele noi se înscriu în acest interval, iar la Timişoara, 44% din apartamente au un preţ de până în 60.000 de euro. Braşovul încheie lista oraşelor mari, cu 32,8% din oferta de locuinţe noi care se încadrează în intervalul de preţ amintit mai sus", a declarat Adrian Erimescu, directorul portalului.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 34 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 36 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 40 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°