Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul cu numărul 13 Primarul Mazăre propune consilierilor să voteze pentru asociatul Mazăre

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 decembrie 2011 ·

Potrivit Registrului Comerţului, primarul deţine părţi sociale în Ideea Contrast şi în Conpress Group, dar şi în Xenoti, Concordia Press, Sigma Trading şi Royal Distribution Services

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local care va avea loc joi, de la ora 12.00, la Hotel Malibu, la punctul 13 este un proiect iniţiat de primarul Radu-Ştefan Mazăre.

Este vorba despre „prelungirea unor contracte de închiriere pentru spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă". Actul conţine şi lista asociaţiilor, societăţilor sau partidelor care sunt chiriaşii Primăriei şi pentru care Mazăre a iniţiat această Hotărâre de Consiliu Local. Printre norocoasele societăţi comerciale ale căror contracte de închiriere se vor prelungi până pe 31.12.2012 se află şi trei cu nume... sonore: Ideea Contrast, Conpress Group şi Conpress Holding. Ce au închiriat de la Primăria condusă de Radu Mazăre?! Ideea Contrast a închiriat un sediu de 207,68 mp pe bulevardul Tomis 54, etaj 1, Conpress Group - tot un sediu, la aceeaşi adresă, numai că la etajul 2, cu o suprafaţă de 57,24 mp, iar Conpress Holding un depozit de 102,82 mp pe strada Tudor Vladimirescu nr. 4.

Singura problemă ar fi că la două dintre societăţile comerciale este asociat tocmai iniţiatorul proiectului de Hotărâre a Consiliului Local, Radu-Ştefan Mazăre.

Cine împarte parte-şi face (?!)

Potrivit Registrului Comerţului, primarul deţine părţi sociale în Ideea Contrast şi în Conpress Group, dar şi în Xenoti, Concordia Press, Sigma Trading şi Royal Distribution Services. În toate business-urile enumerate îl are ca partener pe Nicuşor Daniel Constantinescu, şeful Consiliului Judeţean Constanţa. Aşadar, consilierii locali vor vota, la iniţiativa lui Mazăre, prelungirea unor contracte de închiriere pentru firmele asociatului Mazăre.

Situaţia cu Conpress Holding nu este nici ea prea clară.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°