Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele sentinţe în dosarul “Mită pentru avansarea în Armată”. Foştii şefi din garnizoana Piteşti au primit pedepse cu condamnare

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 · ·

Cinci din cei peste o sută de militari judecaţi pentru fraudarea unor concursuri de angajare în armată au fost condamnaţi de judecătorii instanţei supreme la pedepse cuprinse între zece luni şi doi ani de închisoare, în cazul acestora dispunându-se suspendarea executării sentinţelor. Magistraţii instanţei supreme au luat astfel act de faptul că cei cinci inculpaţi condamnaţi sunt de acord să invoce articolul 320 indice 1, alineatul 7 din Codul de procedură penală, ce vizează „judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei”.

Astfel, cei cinci inculpaţi au fost de acord să fie judecaţi imediat doar în baza probelor, dovezilor şi susţinerilor procurorilor, în acest fel beneficiind de micşorarea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Astfel, instanţa supremă l-a condamnat pe fostul comandant al UM 01261 Piteşti Vasile Belciug, acuzat de trafic de influenţă şi alte fapte de corupţie, la un an şi zece luni de închisoare, cu suspendarea executării detenţiei şi un termen de încercare de trei ani şi zece luni. În cazul lui Belciug instanţa a dispus confiscarea unei sume de trei mii de euro precum şi obligarea acestuia la plata a 5.500 de lei către Ioan Marius Zăgrean.

Alături de Belciug a fost condamnat şi colonelul Valerică Diaconu, fost comandant al UM 01225 Piteşti, la doi ani de închisoare, executarea acestei pedepse fiind suspendată cu un termen de încercare de patru ani. Totodată, instanţa i-a condamnat la câte zece luni de închisoare, cu suspendarea executării sentinţei, pe maiorul Alin Sorin Pîrvu, de la UM 01261 Piteşti, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, pe sublocotenentul Nicoleta Băcanu, din cadrul UM 01643 Piteşti, acuzată de complicitate la trafic de influenţă, şi pe maistrul militar Mircea Băcanu, din cadrul UM 01643 Piteşti, acuzat tot de complicitate la trafic de influenţă.Decizia luată faţă de cei cinci poate fi atacat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 6 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Informări publice - 21 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
STOICANESCU MARIA anunţă obţinerea Autorizaţie de Construire nr. 4 din 10.01.2025 , eliberată de Primăria Braşov, şi începerea lucrărilor de ,,CONSTRUIRE ÎMPREJMUIRE PE LATURA DE VEST ŞI ÎNLOCUIRE ÎMPREJMUIRE LA STRADĂ, REALIZARE PORŢI DE ACCES, ORG

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 8 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 9 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 6 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Ilie Bolojan convoacă CSAT pe 28 sau 31 martie pentru înarmarea României

Gandul acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, de la Bruxelles, că a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe 28 sau 31 martie. Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns că a semnat documentele de convocare a

Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul său răspuns la noile operaţiuni ale Israelului în Gaza. Armata israeliană anunţă că şi-a extins în Rafah operaţiunea terestră din Gaza

News.ro acum 8 ore
Hamas a revendicat joi lansarea de rachete spre Tel Aviv, într-un prim răspuns la numărul tot mai mare de civili ucişi în Fâşia Gaza de la reluarea operaţiunilor aeriene şi terestre israeliene în teritoriul palestinian, relatează AFP. Brigăzile Ezze

Vremea

București
acum

vin.

2°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

3°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

9°/16°