Decidenții politici și economici europeni se inspiră din practica americană pentru a soluționa criza datoriei suverane, conform lui Dick Bove, analist bancar, fapt care va provoca, pe termen scurt, suferință pentru sectorul financiar european dar va avantaja enorm băncile americane.
Banca Centrală Europeană a început, deja, propria-i versiune de politică monetară neconvențională prin facilitare cantitativă, metoda folosită de Rezerva Federală (banca centrală a SUA) pentru a recapitaliza băncile în timpul crizei financiare din 2008, a declarat Dick Bove, președintele departamentului de cercetare pe piața de capital la Rochdale Securities, citat de CNBC.
Suferința unora este în avantajul celorlalți
În același timp, Bove consideră că BCE este în plin proces de „naționalizare parțială” a băncilor europene, în încercarea de a stabiliza sistemul financiar. Rezultatul final va fi în avantajul băncilor americane și a celor din afara zonei euro, acestea beneficiind de suferința pe care competitorii europeni o vor îndura.
„Suferința Europei va afecta puternic restul lumii. Cu toate acestea, vor apărea oportunități semnificative pentru băncile din afara zonei euro, dacă aceste evenimente vor avea loc”, a declarat Bove într-un comunicat. „Băncile europene vor deveni pseudo-utilități. În consecință, băncile din afara zonei euro vor începe să finanțeze companiile din sectorul privat pe care băncile din zona euro nu vor mai putea să le finanțeze”, a adăugat acesta.
BCE se inspiră din măsurile adoptate de Rezerva Federală
Comparațiile dintre măsurile adoptate de BCE, în ultimii doi ani, și cele luate de Rezerva Federală în 2008 sunt destul de ușor de făcut. Ambele au suferit din cauza lipsei de lichidități pe piață precum și din cauza insolvenței sectorului bancar, iar soluțiile adoptate de cele două au implicat guvernele naționale pen