150 de state ale lumii se încadrează în definiţia Fondului Monetar Internaţional a economiilor emergente. Dintre ele, patru sunt superstaruri: Brazilia, Rusia, India şi China. În anii 2000, toată lumea credea că aceste ţări vor fi marii câştigători ai deceniului ce tocmai începea. Pentru un moment părea şi că ar reuşi să scape nevătămate din criza subprime din 2008.

Teoria ne spune că statele emergente s-ar putea decupla cumva de restul economiei mondiale şi ar putea să îşi susţină în continuare ritmul de creştere fără a fi afectate de fluctuaţiile statelor dezvoltate. Şi realitatea pare să o confirme: chiar dacă ţările BRIC şi-au redus din avântul dinainte de 2007-2008, rata lor de creştere economică rămâne în continuare mult peste cea a Occidentului. Ele însumează 40% din economia mondială fără a pune la socoteală unii outsideri precum Turcia, Coreea de Sud, Mexicul sau Indonezia.

Totuşi, această forţă de dezvoltare nu vine fără unele victime colaterale şi fără a expune unele slăbiciuni care ar putea stinge lumina la petrecere. Un risc major ar fi cel inflaţionist şi nu este unul ce poate fi ignorat uşor în ţări cu populaţie atât de numeroasă. Cea mai mare ameninţare este presiunea inflaţionistă în chestiunea tranzacţionării materiilor prime – în ţări care încă au probleme la capitolul foamete în unele regiuni.

Astăzi, când efectele crizei subprime fac în continuare ravagii pe mapamond, ţările emergente suferă de pe urma unei încetiniri pronunţate a creşterii economice. În India, sectorul manufacturier a avut o scădere atât de pronunţată încât şomajul a crescut dramatic în acest sector. China are probleme mari în acelaşi sector, dublate însă şi de o scădere pronunţată a cererii interne. În Brazilia, creşterea economică s-a micşorat cu peste jumătate.

Perspectivele pentru anul viitor sunt şi ele sumbre, dar spre deosebire de statele dez