FINANCIAL TIMES
* Morgan Stanley contabilizează pierderi de 1,8 miliarde dolari
Banca americană de investiţii Morgan Stanley şi-a rezolvat conflictele juridice cu asiguratorul de obligaţiuni MBIA, punând capăt unui litigiu de durată cu privire la garanţiile pentru titluri ipotecare, ceea ce îi va aduce băncii pierderi brute de 1,8 miliarde de dolari.
* Şase foşti directori Siemens, puşi sub acuzare
Şase foşti directori ai companiei germane Siemens, inclusiv un fost membru al consiliului de conducere şi doi dintre reprezentanţii acestora, au fost acuzaţi penal pentru conspiraţie la mituirea unor înalţi funcţionari din guvernul Argentinei pentru caştigarea unui contract de un miliard de dolari, spun oficialii americani.
* Autorităţile de la Bruxelles vor detalii cu privire la afacerea Google-Motorola
Comisia Europeană i-a solicitat companiei Google mai multe informaţii despre planul de achiziţie a Motorola
Mobility, cerând, de asemenea, reacţii de la cei care s-au opus acestei tranzacţii de preluare în valoare de 12,5 miliarde de dolari.
WALL STREET JOURNAL
* Euro, la cursul minim al ultimelor 11 luni
Euro au scazut, ieri, până la cel mai scăzut nivel din ultimul an, faţă de dolar, pe fondul temerilor tot mai mari referitoare la economia Europei şi al îndoielilor cu privire la eforturile de soluţionare a recentei crize a datoriilor.
În ultimele două zile, euro s-a depreciat cu 2,6%, la 1,3037 dolari, cel mai redus curs din ianuarie până în prezent.
* Directorul Marriott demisionează
J.W. Marriott Jr. va demisiona, anul viitor, din funcţia de director executiv al Marriott International Inc., potrivit anunţului companiei hoteliere. Arne Sorenson, director de operaţiuni în cadrul companiei americane, va prelua funcţia de director executiv.
* Polonezii protestează faţă de planul UE