Pentru a fi siguri că Moșul cel mai iubit nu-i va ocoli nici în acest an, copiii s-au pregătit cum se cuvine pentru serbările de sfârșit de an. Și cum ar putea să recite o poezie sau să interpreteze diverse personaje din povești fără o costumație adecvată?!
Rare, scumpe, dar necesare Dacă pentru cei mici este unul dintre momentele cele mai plăcute atunci când intră în hainele prinților și prințeselor, a lui Spiderman, Batman sau Moș Crăciun, pentru părinți este o adevărată corvoadă găsirea acestor ținute. „În Ploiești nu există magazine sau firme specializate pentru costumațiile speciale, cum ar fi cele cerute la serbări, sau dacă există sunt «mascate» bine de tot. Pe internet există câte ceva, dar fie nu inspiră încredere, fie articolele sunt modest prezentate. Astfel, unii părinți, printre care și noi recurg la diverse artificii: mai adaugă la o rochiță câte un accesoriu, mai modifică lucrușoarele din anii precedenți. Acum depinde și de vestimentația cerută. Pentru fiica mea, Irena, a fost mai ușor, pentru că a fost «fulg de nea»", ne-a declarat Lorin Velicoglu, unul dintre tăticii ploieșteni, care se confruntă la fiecare serbare cu problema vestimentației pentru fiica sa, Irena. VEDEȚI AICI CÂTEVA ȚINUTE SPECIALE ALE PRICHINDEILOR
Pe cât de greu de găsit, pe atât de costisitoare sunt astfel de hăinuțe. Un costum de acest gen ajunge să aibă prețuri mai mari decât un palton sau oricare altă ținută de sezon pentru un adult. Cei care nu vor sau nu-și permit să cumpere astfel de costumații au și varianta închirierii cu sume între 30 și 50 de lei/zi pentru o ținută. În privința comenzilor online, părerile sunt împărțite. Dacă tatăl Irenei susține că are unele retincențe în a comanda de pe diverse site-uri, există și părinți pentru care această variantă este cea mai accesibilă din toate punctele de vedere. Personaje „croite" la atelier! Iar dacă nici