„Tu spui c-a fost iubire-adevărată?/Eu cred c-a fost o scurtă nebunie“ – Ion Minulescu.
M-aș bucura să pot spune că toți brașovenii îl cunosc. Din păcate nu este așa. Nu-i cunosc nici drama, nici puterea de a supraviețui temnițelor comuniste. Fostul deținut politic brașovean nu are doar o poveste cutremurătoare, ci și una incredibilă, care dacă nu ar fi adevărată, ar trebui inventată și făcut un film care, în mod sigur, ar câștiga premii internaționale. Octav Bjoza a fost ținut în viață de o iubire de care, o spun cu certitudine, puțini pământeni au avut parte.
Culmea, această poveste incredibilă am găsit-o nu în ziare pretins quality sau în vreun documentar istoric, ci în revista Kamikaze, într-un context contemporan, unde se făcea o paralelă cu „iubirea“, mai bine zis scandalul sexual de la Liceul Jean Monnet din Capitală, declanșat la Predeal.
În continuare, vă las plăcerea de a lectura un alt fel de „Love Story“.
Octav Bjoza: Înainte de a mă aresta, cînd eram elev, la vîrsta de șaisprezece ani, am cunoscut o fetiță care avea treisprezece ani, pe nume Carmen Sireteanu. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am împrietenit, bilețele de dragoste, au trecut anii, eu am plecat la facultate. Cu o lună și ceva înainte de arestare, îi trimiteam cîte o vedere în fiecare zi, parcă aveam presimțiri. În fiecare scriam altceva, doar două lucruri se repetau: „Te iubesc“ și „mi-e dor de tine“. Aveam să ne revedem după patru ani și patru luni de pușcărie. În pușcărie, gîndul la iubita mea Carmen m-a făcut să supraviețuiesc, să prind puteri cînd eram la un pas să leșin de sfîrșeală. În toate celulele prin care am fost dus, peste tot, i-am scrijelit numele pe un perete: Carmen. L-am scrijelit cu o coadă de lingură de lemn, iar cînd n-am avut lingură, l-am scrijelit cu unghiile, pînă mi-a dat sîngele. Numele ei a fost ca o icoană pentru mine. Devenisem celebru
