Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semnal editorial

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Avându-i ca autori pe Elena Mihu, cercetător ştiinţific şi Gheorghe Nicolae Şincan, protopopul ortodox de Târgu-Mureş, volumul intitulat ”Inventarul tuturor bisericilor aflătoare ano 1872 sub protopresbiteratul Muresiu Osorheiului fiind protopresbiter Parteniu Trombitasiu de Bethlen”, a apărut cu puţin timp în urmă la Editura ”Reîntregirea, în condiţii grafice de excepţie, graţie sprijinului financiar acordat de Primăria Târgu-Mureş. Cele aproape 300 de pagini ale volumului cuprind un amănunţit inventar al bunurilor mobile şi imobile aflate la anul de referinţă 1872, în protopopiatul Mureş, în timpul când acesta era păstorit de vrednicul protopop Partenie Trombitas, respectiv între anii 1835-1889.

Evoluţia în timp a parohiilor din perspectiva proprietăţii

Volumul reprezintă în fapt o frescă vie a situaţiei materiale a unei importante unităţi administrativ-religioase din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este o lucrare necesară şi în acelaşi timp utilă, oglindă fidelă a evidenţei bunurilor existente la acel moment, dar şi a modului cum s-au administrat respectivele bunuri de către cei în drept, adică cu pricepere, sârg şi responsabilitate. Această constatare – caracteristică a celor mai multe protopopiate ortodoxe din Transilvania – îl va determina pe Nicolae Popea, vicarul Sibiului, să le trimită în octombrie 1872 acestor protopopiate ortodoxe, o circulară în care constata cu satisfacţie faptul că ”(…) printr-o administraţiune bună, bărbată, prudentă şi conştiincioasă, averile cele mici cresc şi se înmulţesc…” De la clădiri, zidiri şi pământuri şi pînă la cărţi, manuscrise, veştminte sfinte şi icoane, toate acestea se găsesc consemnate cu migală şi acribie în inventarele întocmite în anul 1872 şi reproduse cu fidelitate în cuprinsul volumului. Acesta este extrem de important şi din perspectiva faptului că ne oferă informaţii amănunţit

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 6 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 4 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 9 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 7 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 9 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 6 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 6 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

17°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°