Banca Naţională a declarat ziua de 3 ianuarie 2012 ca zi nebancară, în care Sistemul electronic cu decontare pe bază netă – SENT nu va funcţiona, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai BNR.
BNR a emis o circulară, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 877 din 12 decembrie 2011, privind declararea zilei de 3 ianuarie 2012 ca zi nebancară, în care TRANSFOND S.A. precizează că sistemul electronic cu decontare pe bază netă – SENT nu va funcţiona în data de 3 ianuarie 2012.
Sistemul Electronic de Plăţi interbancare îşi va relua activitatea, prin toate componentele sale, pe 4 ianuarie 2012. TRANSFOND S.A. este operatorul Sistemului Electronic de Plăţi: administrator şi operator tehnic al sistemului SENT (casa de compensare automată), operator tehnic al sistemelor ReGIS (sistemul de decontare pe baza brută în timp real) şi SaFIR (sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat) conform mandatului acordat de către Banca Naţională a României.
Începând cu luna iulie 2009, TRANSFOND S.A. este furnizor autorizat de Servicii de Arhivare Electronică (e-Arhiv@) în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică. Autorizările şi acreditările necesare au fost obţinute în baza ordinelor Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, nr. 521 şi 522. Totodată, TRANSFOND S.A. a lansat, începând cu data de 1 septembrie 2009, Linia de Urgenţă pentru Carduri (LUC), serviciu destinat emitenţilor de carduri din România, ce pune la dispoziţia clienţilor instituţiilor participante, un număr unic de contact, disponibil 24/7/365, pentru blocarea cardurilor pierdute sau furate. În 2010, TRANSFOND S.A. şi-a completat gama de servicii oferite, prin adăugarea la acestea a Serviciului de Facturare Electronică (e-Factur@), pus la dispoziţie emitenţilor de facturi şi destinatarilor ace