Transferat în septembrie de Dinu Gheorghe din postura de jucător liber de contract, Constantin Gângioveanu nu a reuşit să-l convingă pe Răzvan Lucescu. A prins numai 14 minute în tricoul Rapidului, a marcat un gol în Cupă, iar de ieri a fost înlăturat.
În toamnă, Dinu Gheorghe l-a adus pe Constantin Gângioveanu în Giuleşti. Liber de contract, olteanul a semnat cu Rapidul, însă pentru el timpul a dovedit că a fost o alegere greşită. Cu 14 minute bifate în tricoul alb-vişiniu, mijlocaşul a fost dat afară pentru un motiv cel puţin ciudat: a depus memoriu pentru a-şi primi banii, lucru neacceptat de Răzvan Lucescu.
Vineri, Gângioveanu a depus memoriu la Comisia de Soluţionare a Litigiilor pentru că nu şi-a primit prima de instalare de aproximativ 40.000 de euro. În momentul în care a aflat acest lucru, Răzvan Lucescu i-a transmis că nu mai are voie să se antreneze cu prima echipă. Antrenorul şi-a motivat decizia prin faptul că gestul jucătorului strică atmosfera din vestiar. "Luni seara, domnul Lucescu m-a anunţat că nu mai am voie să mă pregătesc alături de prima echipă pentru că am depus memoriu. Trebuia să primesc prima de instalare de trei luni, dar până acum nu am luat nimic", a declarat Gângioveanu.
"Eşti liber să pleci, dar nu gratis"
Mai mult, chiar şi trimis la plimbare de tehnician, Constantin Zotta l-a ameninţat pe jucător că nu va pleca liber de contract din Giuleşti, ci clubul va cere o sumă de transfer pentru a-l ceda în cazul în care va exista vreo ofertă. O posibilă destinaţie a lui Gângioveanu poate fi Pandurii Târgu Jiu, acolo unde este dorit de Petre Grigoraş.
14 minute a jucat Gângioveanu pentru Rapid în turul campionatului
6.000 de euro pe lună câştigă fostul oltean în Giuleşti
Transferat în septembrie de Dinu Gheorghe din postura de jucător liber de contract, Constantin Gâng