De când au depus jurământul, în urmă cu trei ani, opt parlamentari nu au luat niciodată cuvântul în plenul Camerei din care fac parte.
RL a stat de vorbă cu aceştia şi le-a aflat motivele tăcerii.
Parlamentul României, cu cei 460 de aleşi, ar trebui să reprezinte, printre altele, locul în care se desfăşoară dezbateri intense sau în care politicienii îşi expun punctele de vedere referitoare la legile care se adoptă. Totuşi, printre aleşii poporului sunt şi parlamentari care nu au urcat niciodată la tribună pentru a-şi face auzită vocea, exceptând momentul depunerii jurământului. Cine sunt aceste „figuri" discrete şi de ce au ales tăcerea în chiar „forul oratoriei naţionale"?
Deputatul Claudiu Ţaga (PNL): „Chestia cu luatul cuvântului în plen nu e un criteriu. Ar trebui să critic dacă ar trebui să vorbesc în plen. Măcar dacă ai putea să schimbi ceva luând cuvântul. Deci retorica nu mai e cum mă gândeam eu că ar trebui să fie în Parlament. În Parlament se discută chestii tehnice, cei care sunt strict implicaţi în rapoartele comisiilor şi aşa mai departe. Poate că sunt şi unii care vorbesc fiindcă vor să se afle în treabă, dar dacă vrei să pui o problemă nu cred că te ascultă foarte mult. Adică să poţi prin vorbirea ta, prin speech-ul tău, să influenţezi sau să trezeşti conştiinţa unui lucru pe care tu îl consideri şi pe care ai vrea ca şi ceilalţi să ţi-l împărtăşească".
Deputatul Ţaga are şi o dorinţă pentru colegii săi: „În primul rând, aş propune o şcoală de retorică pentru parlamentari. Să mai înveţe şi limba română". Deşi e tăcut de fel, atunci când aude un discurs bun Claudiu Ţaga nu rămâne indiferent: „Nu pot să zic dacă este cea mai importantă realizare a noastră în actuala legislatură, dar mi s-a părut o notă bună a Parlamentului că l-a invitat pe Regele Mihai să ţină acel discurs. Eu sunt inginer militar, cu viaţa parlamentară m