Atmosferă tensionată la Cotroceni în timpul consultărilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii USL. Fără ziarişti în preajmă, şeful statului i-a întâmpinat rece pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin şi nici măcar nu a dat mâna cu ei. "Aşteptam să vă comportaţi ca un preşedinte responsabil", i-a spus Crin Antonescu..
Preşedintele PNL a început tirul acuzaţiilor vorbind despre corupţia din PDL, moment în care, potrivit surselor gândul, şeful statului i-a replicat: "Hai că şi voi sunteţi corupţi". "Mergeţi la DNA., la Daniel Morar, dacă aveţi informaţii", i-a întors-o Antonescu. "Patronaţi o armată de hoţi şi corupţi. Ce este eficient în statul lui Băsescu, filajul şi propaganda? Când începe austeritatea şi pentru clienţii puterii?", a adăugat liberalul.
Crin Antonescu i-a transmit preşedintelui Băsescu că USL se aşteaptă să nu promulge legea privind comasarea alegerilor.
Atmosfera nu s-a destins până la finalul întâlnirii, când liderul PNL a ţinut să-l "înţepe" din nou pe Băsescu. "Nu mai daţi bani pe filaj", i-a spus el şefului statului, adăugând că oricum sunt suficienţi jurnalişti cu ochii pe el.
Şi Victor Ponta a avut un dialog în contradictoriu cu Traian Băsescu. "Dumneavoastră nu vă mai dau replici de doi ani", i-a spus preşedintele liderului PSD. "Atunci când vorbiţi despre procurorul comunist înseamnă că vă referiţi la Monica Macovei", a replicat Victor Ponta.
De altfel, la finalul întâlnirii de la Cotroceni, Victor Ponta a ţinut să precizeze că delegaţia USL nu a fost bine primită. Preşedintele PSD a apreciat că Băsescu a fost "mai grosolan şi mai iresponsabil decât de obicei". "Eu am mai fost la consultări cu domnia sa. E un preşedinte obosit, nervos, plictisit. Cred că nu avea niciun chef de dialog cu nimeni, nu doar cu noi. Am avut şi un schimb de replici neplăcute", a spus Ponta.
Dincolo de replici