Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 70 de cursanţi ai unui seminar islamic, ţinuţi în condiţii umilitoare - VIDEO

Publicat in Click, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Poliţia pakistaneză i-a eliberat pe cei 68 de cursanţi ai Madrasa Zakarya, un seminar islamic din Karachi.

Printre aceştia se aflau atât copii de 12 ani, cât şi persoane cu vârste peste 40 de ani, potrivit Los Angeles Times. Poliţia a intervenit în urma unor informaţii primite de la cei care locuiau în apropierea seminarului amintit.

Potrivit autorităţilor, unii dintre cursanţi se aflau în subsolul clădirii, ţinuţi în lanţuri şi înfometaţi. O parte a lor fuseseră înscrişi la "madrasa" pentru a scăpa de dependenţa de droguri, de către membri ai familiei, însă aceştia nu ştiau care sunt condiţiile de la acest seminar.

Cel puţin doi angajaţi au fost arestaţi, însă conducătorul instituţiei, Sohrab Goth, a reuşit să scape. Madrasa Zakarya este doar una dintre cele 15.000 de şcoli religioase din Pakistan, numărul total al cursanţilor ridicându-se la circa două milioane.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi morţi în Germania, într-un atac cu cuţitul într-un parc la Aschaffenburg, în Bavaria. Un bărbat de 41 de ani şi un băiat de doi ani, ucişi în Parcul Schöntal. Un afgan de 28 de ani, reţinut. Alte două persoane, ”rănite grav”

News.ro acum 57 minute
Două persoane - inclusiv un copil în vârstă de doi ani - au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Aschaffenburg, în Bavaria, în sudul Germaniei, anunţă poliţia locală, care precizează că a arestat un suspect, relatează AFP. Atacul - ale cărui motiva

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

Un nou cutremur în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
S-a cutremurat din nou România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Un seism cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, 22 ianuarie, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezv

România va avea prima hartă a riscului seismic împărţită pe localităţi

Mediafax acum o ora
„Nu a existat niciodată o defalcare pe localităţi, pe unităţi administrative teritoriale", a explicat ministrul la Digi 24. Harta va fi interactivă şi va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri p

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat

Mediafax acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consideră că sporul de antenă de 15% pentru expunerea la radiaţii trebuie eliminat complet. Soluţia logică nu este compensarea financiară, ci rezolvarea cauzei - eliminarea antenelor care produc radiaţii.

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum 3 ore
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur

Ziua News acum 2 ore
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda naţională s-a depreciat, miercuri, în

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 5 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

MAE: Cetăţeanul român spitalizat după ce a fost înjunghiat în Egipt, repatriat

News.ro acum 31 minute
Cetăţeanul român care a fost înjunghiat în timpul unei vizite turistice la Sharm El-Sheikh, Egipt, a fost repatriat, miercuri, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit MAE, cetăţeanul român care a fost înjunghiat şi care era internat înt

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°