Bursele europene au deschis miercuri dimineaţă în scădere, după ce Rezerva Federală a avertizat că turbulenţele din Europa reprezintă un risc important pentru creşterea economică a Statelor Unite, dar nu a anunţat nicio măsură de stimulare economică, dezamăgind investitorii. Dezamăgire şi pe Wall Street, care a închis marţi seară pe minus.
Rezerva Federală a dezamăgit, nu mai încape nicio îndoială: şedinţa de politică monetară de sfârşit de an s-a limitat numai la constatări. Mulţi investitori sperau la un nou program de achiziţii de obligaţiuni, aşa-numita "relaxare cantitativă". Acest lucru nu s-a întâmplat, iar consecinţele au fost imediate: sectorul bancar european, expus direct la criza datoriilor de stat a coborât cu 0,9%; moneda euro a atins un nou minim al ultimelor 11 luni, de 1,30 dolari, iar analiştii anticipează creşterea dobânzilor Italiei la o licitaţie de titluri pe cinci ani, care va avea loc în cursul zilei de miercuri. Bursele asiatice au scăzut, de asemenea, cu 0,4%, la fel, Bursa de la New York a închis marţi în scădere.
Pe pieţele de mărfuri, petrolul american este în scădere, la sub 100 de dolari pe baril; numai aurul este în urcare uşoară, indicând cererea pentru active sigure. Banca centrală de la Washington a menţinut posibilitatea introducerii unor măsuri de stimulare economică anul viitor şi a decis să menţină dobânda de politică monetară.
Instituţia a notat că economia SUA este într-o expansiune moderată, în pofida a ceea ce pare o încetinire a creşterii globale, însă a adăugat că şomajul a rămas prea ridicat, iar piaţa imobiliară nu dă semne de revenire.
Aşa cum aprecia săptămânalul The Economist în ultimul număr, pentru anul care vine, optimismul trebuie să fie moderat.
Bursele europene au deschis miercuri dimineaţă în scădere, după ce Rezerva Federală a avertizat că turbulenţele din Europa reprezintă