Andrei Georgian Anghel Birică (21 ani), a ajuns cel mai bun în lume la fitness masculin cu o pregătire strictă
Viaţa de culturist este una cumplit de grea pentru cine vrea să facă performanţă în acest sport. Dacă pentru cei mai mulţi dintre atleţii care obişnuiesc să meargă la sală regimul alimentar sau viaţa ordonată sunt opţionale, pentru un campion mondial lucrurile stau cu totul altfel.
CLICK pe poze pentru a vedea fotogaleria
Ieşeanul Georgian Birică a ajuns la finele lunii noiembrie, în premieră pentru ţara noastră, primul campion mondial la fitness masculin, o disciplină în care forţa şi musculozitatea sportivului se îmbină cu înclinaţiile artistice ale acestuia. N-ar fi reuşit niciodată să ajungă la această performanţă dacă n-ar fi avut o răbdare de fier şi n-ar fi renunţat la multe lucruri care ar putea părea banale pentru ceilalţi.
Regim alimentar strict
„Cinci ore pe zi le petrec în sala de antrenament, iar de multe ori, mai ales înainte de o competiţie, stau şi până la miezul nopţii. Ieşitul în club, alcoolul sau fumatul nici nu pot fi aduse în discuţie în cazul meu, pentru că mi-aş bate joc de mine şi mi-aş bate joc de toată munca pe care am depus-o de-a lungul timpului“, a spus Georgian.
Acesta a precizat că nu este nevoit să se lupte doar cu tentaţiile privind petrecerea timpului liber, ci şi că trebuie să renunţe la unele alimente pentru a-şi păstra forma fizică. N-are voie să mănânce dulciuri, carne de porc sau produse de panificaţie, iar din meniul său zilnic nu lipsesc pieptul de pui, fructele, legumele sau albuşurile de ou.
Fără sprijin financiar
„E nevoie de cineva care să te sprijine în acest sport. Nu poţi face faţă de unul singur“, a mai spus Georgian. Student în anul I la Facultatea de Drept, ieşeanul a intrat prima dată într-o sală de forţă la 12 ani, în