Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România atrage din ce în ce mai mulţi turişti străini, chiar şi pe cei "pretenţioşi", ca germanii sau britanicii

Publicat in Gandul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

În primele nouă luni ale anului în curs s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti străini care au ales să viziteze România, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi au provenit din state europene precum Germania, Italia şi Franţa, conform datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism.

Cea mai semnificativă evoluţie faţă de perioada ianuarie - septembrie a anului 2010, a fost înregistrată în rândul turiştilor italieni, numărul sosirilor lor în România crescând cu circa 21%. Ei sunt urmaţi în top de către ungari, francezi, britanici, germani şi americani.

"Avem creşteri foarte bune pe pieţele din Italia şi la vecinii noştri din Ungaria, dar şi în rândul turiştilor pretenţioşi, cum sunt cei din Marea Britanie, Franţa şi Germania, şi chiar o creştere deloc de neglijat pentru turiştii din Statele Unite", a declarat Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

Străinii care au ales să călătorească în România s-au cazat, în principal, la hoteluri, la pensiuni turistice şi la pensiuni agroturistice. Cea mai mare creştere a numărului de clienţi din afara graniţelor, de 32,5%, a fost înregistrată, în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, în cazul pensiunilor agroturistice.

Şi cheltuielile vizitatorilor străini din timpul călătoriilor au crescut cu 18% faţă de perioada ianuarie - septembrie a anului trecut.

Până în luna septembrie numărul turiştilor români a înregistrat, la rândul lui, o apreciere semnificativă, de peste 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.

Doar în luna septembrie a acestui an, 696.600 de străini au ales să viziteze România, cu aproape 7% mai mult faţă de luna septembrie a anului trecut, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Circa 93% dintre vizitatorii străini au provenit din state europene, din totalul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°