Mai mult de jumătate dintre românii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani nu au folosit niciodată internetul, în timp ce mai puţin de o treime dintre gospodăriile din România au acces la o conexiune de mare viteză (broadband), cifre care plasează România pe ultima poziţie în UE, potrivit Eurostat.
Astfel, potrivit datelor Eurostat colectate în perioada de referinţă ianuarie-martie 2011, 54% dintre românii cu vârste cuprinse între 16-74 de ani nu au utilizat niciodată internetul, cel mai ridicat procentaj din UE, faţă de o medie europeană de 24%, reiese dintr-un comunicat al institutului de statistică al Comisiei Europene, informează Mediafax.
Media europeană a scăzut în ultimii cinci ani cu 18 puncte procentuale, de la 42% în 2006, când aproape trei sferturi dintre români (74%) nu utilizaseră niciodată internetul.
Pe locul al doilea urmează Bulgaria (46%), apoi Grecia (45%), Cipru şi Portugalia (41%), respectiv Italia (39%).
Ungaria figurează cu un procentaj de 28%, Cehia cu 24%, în timp ce în Suedia, Olanda şi Danemarca doar 5-7% din populaţie nu a avut contact cu spaţiul virtual.
În privinţa accesului la internet, Eurostat estimează că 47% dintre familiile din România au la dispoziţie o conexiune, faţă de 14% în 2006, procentaj care presupune penultimul loc în UE, devansând doar Bulgaria (45%). Media UE a urcat de la 49% la 73% în ultimii cinci ani.
Totodată, numărul gospodăriilor cu acces la internet de mare viteză (broadband) a urcat în România de la 5% la 31% în perioada analizată, cel mai scăzut procentaj din Europa, în timp ce media UE a crescut de la 30% la 68%. În Olanda, Suedia şi Danemarca procentajul se ridică la 94%, 91%, respectiv 90%.
România şi Bulgaria sunt în coada UE şi în privinţa comerţului online, numai 13% dintre utilizatorii de internet comandând produse sau servicii prin acest mediu, faţă de 58% la n