Foto: Cristian Marcu Nimeni nu îi neagă preşedintelui României, momentan Traian Băsescu, atribuţii de prim rang în domeniul politicii externe, deşi conform articolului 102 din Constituţie, Guvernul este cel care „asigură realizarea politicii interne şi EXTERNE a ţării” (să nu afle Emil Boc!). El a reprezentat România la reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută şi pentru acest fapt în sine nu avea nevoie de un mandat, deşi e de discutat de ce la aceste reuniuni nu participă şeful Guvernului, aşa cum se întâmpla cu majoritatea statelor membre.
Pe de altă parte, acolo s-a negociat un acord la nivel guvernamental. Or, în situaţia aceasta, legea e clară: „În cazul negocierii tratatelor la nivel guvernamental care, prin obiectul lor, au implicaţii politice importante asupra relaţiilor externe ale României, şeful delegaţiei de negociatori a părţii române se desemnează de către Guvernul României” (Legea 590/2003 privind tratatele, art. 7.3). Ne aflăm cu siguranţă în situaţia negocierii unui asemenea tratat. Traian Băsescu nu a fost mandatat sub nici o formă de Guvern (nu este vorba de deplinele puteri pe care preşedintele, primul-ministru şi ministrul de Externe le au, inerent, ci de aprobarea internă a iniţierii negocierilor ? vezi art. 3-7 din lege); mai mult, din delegaţie au lipsit reprezentanţii cabinetului care ar fi avut acolo o prezenţă logică din punct de vedere tehnic. Adică cei răspunzători de finanţele publice, pentru că despre asta era vorba.
Am prezentat pe blog o analiză destul de amănunţită a problemei juridice aşa că mă opresc aici. Problema politică rămâne însă în picioare şi ea e din ce în ce mai gravă. În opinia mea, preşedintele Băsescu nu a reprezentat România la UE; el s-a prezentat după reuniune, la Bucureşti ca un fel de emisar, menit să ne explice ce vrea UE în general şi, mai ales, ce vrea de la noi. E ambasadorul lor ai
