România poate fi marele câştigător al parteneriatului cu Statele Unite, dacă face ceea ce trebuie, a declarat astăzi preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe organizate de AmCnam, întrebat ce i-a promis preşedintelui american în timpul întâlnirii de la Casa Albă.
"Discutam despre declaraţia de parteneriat strategic. Dacă o citiţi - este consistentă, sper să citească presa - puteţi constata că e un angajament de parteneriat al celor două state în care marele câştigător poate fi România, dacă acţiunea guvernamentală se duce către valorificarea celor stabilite. Acolo se vorbeşte despre investiţii, cercetare, ştiinţă, transfer de tehnologie, educaţie. În toate aceste domenii, România are de primit de la SUA, dacă face ce trebuie, dacă construieşte la Bucureşti şi în ţară receptorii acestor valori pe care SUA sunt pregătite să le transfere", a spus Băsescu.
El a spus că l-a întrebat pe Obama ce trebuie să facă România, iar preşedintele american i-a răspuns că cerinţa este ca Justiţia să funcţioneze.
"Discutând asta cu Obama, am întrebat: «Bun, la toate punctele lucrurile vin dinspre SUA către România. Noi ce să facem?». Răspunsul lui Obama a fost foarte simplu: «Faceţi să vă funcţioneze Justiţia!». Acesta a fost răspunsul ad literam. Nu reflecta decât problematica firmelor americane din România, care nu reclamau corupţia, ci faptul că litigiile durează mult şi că nu obţin rapid un rezultat al justiţiei", a explicat preşedintele Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, la 13 septembrie, la Casa Albă, cu omologul american, Barack Obama. Ulterior, şeful statului a avut o întrevedere cu reprezentanţii comunităţii româneşti, relatând că l-a întrebat pe preşedintele american ce poate face România pentru SUA, iar acesta a răspuns: "Să se aplice legea, să funcţioneze justiţia".