Printre cei acuzaţi se numără şi o serie de şefi de ocoale silvice din Mureş şi din Harghita.
Cinci persoane au fost reţinute în urma unei acţiuni a procurorilor de la DIICOT Serviciul Teritorial Târgu Mureş. Ele sunt cercetate pentru implicarea într-un grup infracţional care derula activităţi ilegale de exploatare a materialului lemnos. Printre aceştia se numără câţiva şefi ai unor ocoale silvice din Mureş şi Harghita.
Cei cinci fac parte dintr-o grupare care cuprinde cel puţin 13 membri. Ceilalţi opt sunt şi ei cercetaţi de organele de anchetă, dar în stare de libertate. Potrivit informaţiilor furnizate de DIICOT, grupul acţiona în special în pădurile din Mureş şi Harghita, iar evaziunile fiscal de care s-ar putea face vinovaţi se ridică la suma de aproximativ zece milioane de lei.
Ce spun procurorii
„În dosar sunt cercetate un număr de 13 persoane implicate constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat specializat în activităţi ilegale de exploatare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos, precum şi activităţi infracţionale pe linie economică, în sensul evaziunii fiscale, în valoare aproximativ de şapte milioane de lei, a spălării de bani, în valoare aproximativ de 2,54 milioane de lei, şi a înşelăciunilor, în valoare de aproximativ de 244.255 de lei", arată un comunicat de presă dat publicităţii de DIICOT.
Potrivit sursei citate, cei 13 membri ai grupului mai sunt cercetaţi şi pentru infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, cum ar fi darea şi luarea de mită, în valoare de aproximativ de 600.000 de lei.
De asemenea, anchetatorii mai verifică provenienţa a două autoturisme, un Mercedes SLK şi o Toyota, a căror valoare de catalog depăşeşte 55.000 de euro.
Din grupare făceau parte şi şefi de ocoale silvice
Dintre cele 13 persoan