Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vor fi afectati programatorii platiti pe PFA de posibila modificare a Codului Fiscal. Dan Lazar, Finante: Noi am adunat intr-un singur act legi care operau deja. Nu am introdus niciun CAS nou

Publicat in HotNews, miercuri 14 decembrie 2011 · ·

Proiectul de modificare a Codului Fiscal ii va afecta pe cei care practica profesiile liberale, segmentul programatorilor fiind printre cel care se va resimti puternic, spun reprezentantii industriei IT. Intrucat o buna parte dintre acestia lucreaza prin intermediul PFA, iar proiectul de Ordonanta elimina avantajele pe care acestea le au, HotNews.ro a incercat sa determine care va fi impactul aplicarii actualului proiect. Secretarul de stat de la MFP Dan Lazar a declarat pentru HotNews.ro ca demersul Finantelor nu aduce nimic nou. "Noi nu introducem niciun CAS la nimeni. Practic, am adunat diferitele legi care operau deja, in aceasta Ordonanta care va fi promulgata in curand", a precizat Dan Lazar.

“Schimbarile prevazute in proiectul Finantelor ii vor afecta pe toti cei care practica profesii liberale prin intermediul PFA, nu numai pe programatori. Avantajele pe care le aveau aceste PFA se cam incheie, chiar daca legea permite unele “portite”. De pilda, daca detinatorul de PFA are si un contract de munca el nu va plati CAS dupa intrarea in vigoare a noii Ordonante”, a declarat pentru HotNews.ro consultantul fiscal Gabriel Sincu.

Potrivit proiectului, PFA va plăti contribuția la CAS (31,3%), după caz, fie la norma de venit, fie la câștigul net (venituri - cheltuieli). Scutirea de impozit ramane, doar ca apare in plus plata contributiei la CAS."Un asemenea act cred ca va avea un efect benefic in lumea IT – cu exceptia socului initial – deoarece va pune ordine in sistemul de salarizare si va egaliza sansele de competitivitate intre diversii jucatori. La Endava Romania avem in jur de 300 de programatori, toti cu contract de munca. Nu avem colaboratori pe PFA deoarece cu peste un an in urma – la prima aparitie a acestor reglementari, am decis ca toti angajatii sa lucreze doar cu contract de munca. In concluzie, pentru noi impactul va fi pozitiv", a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 10 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 12 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°