Un şef de secţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova a fost reţinut, astăzi, de procurorii anticorupţie, pentru că a primit bani pentru a crea deţinuţilor condiţii favorabile, cum ar fi permisiunea de a introduce şi păstra în camerele de detenţie telefoanele mobile, se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Subcomisarul Virgil Mihuţ a fost reţinut în urma acţiunii desfăşurate de ANP şi de Direcţia Generală Anticorupţie, sub coordonarea DNA. "Reţinerea ofiţerului de penitenciare este rezultatul unor activităţi complexe derulate pe parcursul mai multor luni, de către structurile menţionate anterior, pentru că existau informaţii conform cărora Virgil Mihuţ avea relaţii ilicite cu persoane private de libertate, încarcerate la Penitenciarul Bucureşti Rahova dar şi cu membrii familiilor acestora. Astfel a reieşit faptul că ofiţerul primea bunuri şi diverse sume de bani, în schimbul facilitării obţinerii unor drepturi de către persoanele private de libertate", se arată în comunicatul ANP.
Subcomisarul de penitenciare Virgil Mihuţ, în vârstă de 41 de ani, lucra în sistemul penitenciar din anul 2000, de-a lungul acestei perioade, Virgil Mihuţ desfăşurându-şi activitatea în penitenciarele Târgu Jiu, Craiova. Din 2006 este comandant de secţie la Penitenciarul Bucureşti Rahova.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bucureşti îl acuză pe Virgil Mihuţ, subcomisar în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şef de secţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi luare de mită în formă continuată, conform Mediafax.
Potrivit DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2011, inculpatul Mihuţ Virgil, subcomisar în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şef de secţie la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahov