Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră judiciară: Autorul violului pentru care Marcel Ţundrea a făcut detenţie, condamnat la 22 de ani de închisoare

Publicat in Mediafax, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Autorul violului şi crimei pentru care gorjeanul Marcel Ţundrea a făcut închisoare a fost condamnat la 22 de ani de detenţie, cazul constituind o premieră, întrucât după o eroare judiciară şi intervenţia prescripţiei procurorii au reuşit trimiterea în judecată a vinovatului.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată pe bărbatul care a comis faptele pentru care gorjeanul Marcel Ţundrea a fost condamnat la 25 de ani de detenţie, respectiv pentru violarea şi uciderea, în anul 1992, a unei fete de 13 ani din Gorj.

În 14 martie 2011, după 19 ani, Gheorghe Avram a fost trimis în judecată pentru violarea fetei de 13 ani din satul gorjean Pojogeni şi pentru omor calificat, de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Tribunalul Gorj a decis, marţi, condamnarea la 22 de ani de închisoare a lui Avram, hotărâre ce poate fi constestată.

În România, în mod oficial, primele teste ADN în cauze penale s-au efectuat după anul 2002, astfel încât la data pronunţării hotărârii în cazul Ţundrea, constatată ulterior ca fiind o eroare judiciară, instanţele au fost în imposibilitatea de a administra această probă, explica Parchetul ICCJ.

Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au finalizat, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, cercetările în cauza preluată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, în legătură cu săvârşirea, în data de 16 iunie 1992, a infracţiunilor de viol şi omor calificat asupra victimei G.M.

În această cauză, în urma cercetărilor efectuate de Procuratura Judeţeană Gorj şi Inspectoratul de Poliţie Gorj, prin rechizitoriul cu nr. 400/P/1992, emis în data de 9 noiembrie 1992, a fost trimis în judecată Ţundrea I

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 14 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°