Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FAN Courier estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 49 milioane euro

Publicat in Bursa, joi 15 decembrie 2011 ·

FAN Courier estimează pentru acest an o cifră de afaceri de aproximativ 49 milioane euro, în creştere cu 10,1% faţă de anul trecut, când a raportat un rulaj de 44,38 milioane euro. "La începutul anului preconizam o creştere de 10-15% şi am încheiat anul cu rezultate în această linie. Creşterea s-a bazat în principal pe finalizarea celor două investiţii, şi anume banda de sortare a coletelor şi cea pentru sortarea plicurilor. Pentru anul viitor preconizez un avans al cifrei de afaceri tot undeva spre 10%", a declarat directorul de dezvoltare al companiei, Adrian Mihai.

El a afirmat că investiţiile companiei se vor îndrepta în următorii ani către sisteme IT şi în angajaţi, fără să avanseze o sumă.

Cea mai bună lună pentru curierat a fost luna noiembrie, când au fost înregistrate 1,31 milioane de expediţii, în timp ce media lunară este de aproximativ 1,2 milioane de expediţii.

"Ne aşteptăm ca şi luna decembrie să se înscrie în acelaşi registru, ca urmare a avansului substanţial pe care îl înregistrază vânzările online, dar şi a creşterii consumului clienţilor noştri. Pe tot anul cred că vom transporta în jur de 14-15 milioane de expediţii, după ce anul trecut volumul a fost de 12 milioane de trimiteri", a adăugat Mihai.

Pentru anul viitor, obiectivul companiei este extinderea bazei de clienţi persoane fizice şi clienţi cu un volum mai mic de trimiteri.

FAN Courier, înfiinţată în 1998, este deţinută de trei persoane fizice, respectiv Felix Pătrăşcanu şi fraţii Adrian şi Neculai Mihai. În prezent, compania are un parc auto de 1.500 de maşini, 2.500 de angajaţi şi o reţea de 2.200 de localităţi.

Piaţa de curierat în mediul privat a fost anul trecut de aproximativ 180 milioane de euro şi ar putea creşte cu aproximativ 10 milioane de euro în acest an. Principalii concurenţi ai FAN Courier sunt UPS, DHL, DPD România (controlată indirect de

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°